filozofia obiectuala

Anexa X.14 - PERCEPŢIA OBIECTELOR DE CĂTRE SPI

 

Am văzut īn cap. 3 că un obiect este un set de distribuţii ale valorilor unor atribute, pe un suport comun cu domeniu finit numit domeniul intern al obiectului, distribuţii care nu există sau sunt diferite īnafara acestui domeniu. Un SM capabil de sesizarea unui obiect trebuie să fie capabil să execute cāteva tipuri de procese fundamentale:

A.  Evaluarea calitativă a atributului distribuit, evaluare ce constă īn discernerea (separarea, discriminarea) din mulţimea de tipuri de influxuri externe, a unuia singur, influx īn a cărui receptare este specializată una din unităţile de intrare ale SPI perceptor;

B.  Evaluarea cantitativă a atributului distribuit pe fiecare element al distribuţiilor primare din setul obiectului;

C.  Evaluarea diferenţei dintre valorile distribuite pe două elemente adiacente de distribuţie primară, cu alte cuvinte, pe fiecare element al distribuţiei derivate a celei primare;

D.  Evaluarea cantitativă globală a domeniului suport al distribuţiei (domeniul intern al obiectului), pentru a putea evalua dimensiunile obiectului.

La baza procesului A stă faptul că toate proprietăţile sesizabile existente īn setul de model al unui obiect extern trebuie să fie proprietăţi transmisibile, adică aceste proprietăţi să poată fi transferate (transportate) de către nişte fluxuri. Un anumit tip de flux, să zicem un flux de fotoni, poate transporta proprietăţi ca: frecvenţa fotonilor (ce se conservă īntr-un mediu omogen şi pe distanţe parcurse neastronomice), direcţia fluxului fotonic (ce se conservă īntr-un mediu omogen şi cu parametrii distribuiţi uniform), intensitatea fluxului (adică numărul de fotoni receptaţi īn unitatea de timp) etc. Aceste proprietăţi, după conversia lor īn SPI, devin proprietăţi asociate obiectului agent: culoare, poziţie spaţială (faţă de SR spaţial intern al SPI), luminozitate (strălucire)  etc.

Procesul B este un proces cu localizare punctuală (la limită); cu cāt această localizare are loc pe un domeniu mai mic, cu atāt rezoluţia domenială (īn cadrul domeniului suport al distribuţiei) a sistemului sesizor este mai bună. Deoarece īn domeniul punctual (PD) al procesului B nu mai există posibilitatea decelării unei distribuţii interne, distribuţia pe acest domeniu va fi considerată uniformă (chiar dacă īn realitate ea poate fi oricāt de neuniformă).

 

Comentariul X.14.1: Un exemplu de astfel de proces punctual este procesul de sesizare ce are loc īntr-o celulă a unui organ senzorial uman. O astfel de celulă receptează un flux exterior din domeniul calitativ de specializare al celulei (un flux fotonic din domeniul vizibil pentru celulele retinei, un flux acustic pentru celulele organului Corti, un flux de fotoni termici pentru celulele termoreceptoare etc.). Īn urma receptării (transmiterii) fluxului respectiv prin SRS a celulei, apare acţiunea fluxului şi anume fluxul informaţional de ieşire, cu intensitate proporţională cu intensitatea fluxului agent. Deoarece o celulă nu poate percepe distribuţia fluxului incident pe ea ci doar intensitatea globală a acestuia prin SRS celulară, pe domeniul ce-i revine celulei distribuţia fluxului exterior este considerată uniformă, aşadar o celulă senzorială percepe un flux elementar. O celulă adiacentă va recepta şi ea un flux elementar dintr-o arie adiacentă cu aria primei celule, şi va furniza un flux informaţional de ieşire proporţional cu intensitatea acestui flux. Astfel, totalitatea celulelor senzoriale ale unui anumit organ vor furniza la ieşire, la un moment dat, o distribuţie spaţială a unor fluxuri informaţionale proporţionale cu distribuţia spaţială a fluxurilor externe incidente pe organul senzorial. Cum fluxurile externe sunt produse de nişte obiecte externe (obiecte agent) iar aceste fluxuri poartă cu ele nişte proprietăţi ale acestor obiecte, distribuţia fluxurilor informaţionale furnizate de un organ senzorial la un anumit moment este un obiect abstract, o reprezentare internă a stării obiectelor externe ale căror fluxuri au fost receptate. Evident, cānd vorbim de starea obiectelor externe ca totalitatea proprietăţilor invariante ale acestor obiecte existente la un moment dat, ne referim la acele sau acea proprietate ce poate fi sesizată de organul senzorial. Pentru o reprezentare cāt mai exactă a stării reale a unui obiect exterior este nevoie de cumularea (compunerea calitativă) a reprezentărilor simultane ale acelui obiect, furnizate de toate organele senzoriale de care dispune organismul şi care receptează fluxuri de la respectivul obiect. Acesta este argumentul principal pentru susţinerea de către filosofia obiectuală a percepţiei sincrone, la acelaşi impuls de tact intern (echivalent cu un impuls de eşantionare), a tuturor organelor de simţ de care dispune un organism dat.

 

Procesul C este un proces de comparaţie şi evaluare cantitativă a diferenţei dintre două valori ale intensităţilor fluxurilor informaţionale elementare, furnizate de două celule ale aceluiaşi organ senzorial; dacă celulele sunt adiacente, rezultatul acestei operaţii (contrastul) este atributul distribuit pe un alt tip de element suport - domeniul (intervalul) dintre referinţele interne ale celor două celule adiacente. Dar o diferenţă finită dintre două valori ale unui atribut, distribuită pe o diferenţă finită dintre două valori ale atributului suport reprezintă un element de distribuţie derivată (de ordinul I īn cazul nostru). Aşdar procesele C, extinse pe mulţimea tuturor perechilor de celule adiacente ale unui organ senzorial, furnizează o distribuţie derivată a fluxurilor informaţionale eferente din organul respectiv. Cum operanzii implicaţi īn procesele C trebuie să fie (şi sunt) cu existenţă simultană (aşa cum am stabilit īn comentariul anterior), rezultă că şi distribuţiile derivate (de contrast) sunt tot cu existenţă simultană la nivelul īntregului organism.

Procesul D trebuie īn primă fază să identifice calitativ tipul atributului suport comun al distribuţiilor de model ale obiectului perceput. Spre deosebire de atributele din seturile de model ale obiectelor, atribute care sunt destul de numeroase, atributele suport sunt doar trei, aşa numitele atribute fundamentale: poziţia spaţială, frecvenţa şi timpul. Poziţia spaţială este un atribut suport pentru obiectele materiale, timpul pentru obiectele procesuale (Sx), iar frecvenţa pentru procesele periodice. Asta īn ce priveşte obiectele externe SPI; obiectele interne SPI care am văzut că sunt exclusiv SSI interne, au toate un singur tip de atrubut suport - poziţia spaţială (locaţia īn memoria internă).

 

Comentariul X.14.2: Dacă īn comentariul X.14.1 ne-am ocupat de organul de percepţie vizuală, acum este momentul să ne ocupăm puţin de cel de percepţie acustică. O distribuţie senzorială furnizată de acest organ de simţ la un anumit moment este o imagine (o reprezentare conformă) a distribuţiei frecvenţiale a fluxului agent perceput. Īn această distribuţie senzorială, fiecare celulă a organului Corti receptează un flux sonor elementar, adică intensitatea fluxului sonor distribuită uniform pe domeniul frecvenţial ce-i revine celulei (, unde k este indicele celulei īn şirul ordonat de celule ce formează organul Corti). Frecvenţa referinţă internă fk a acestui domeniu elementar este dată de poziţia spaţială īn cohlee a celulei senzoriale. Cum poziţia relativă spaţială atāt a celulelor din organul Corti cāt şi a axonilor acestora īn nervul acustic se conservă pānă la cortexul auditiv, īn neuronii acestei zone corticale vom avea o reprezentare spaţială (o distribuţie spaţială primară) a frecvenţelor sunetului receptat la un moment dat, un spectru al acestuia. Distribuţiile derivate ale acestei distribuţii primare vor fi generate tot īn neuronii din zona auditivă, evaluāndu-se contrastul dintre semnalele senzoriale a doi neuroni ce corespund la două celule Corti adiacente. Īn privinţa evoluţiei temporale a senzaţiilor auditive, analiza şi evaluarea lor se face la fel cu toate celelalte fluxuri, informaţia percepută la momente adiacente va fi stocată īn locaţii spaţiale adiacente ale MTS, deci vom avea īn final, pentru fiecare frecvenţă percepută cāte o distribuţe cu suport spaţial ce corespunde unei distribuţii cu suport temporal (procesul perceput şi memorat). Faptul că biosistemele (care pot fi considerate deocamdată ca SM naturale) folosesc un singur tip de atribut suport - cel spaţial - este un argument important īn susţinerea de către filosofia obiectuală a afirmaţiei că spaţiul este singurul atribut suport fundamental realizabil material (vezi anexa X.13)

 

Copyright © 2006-2008 Aurel Rusu. All rights reserved.