filozofia obiectuala

5.2.2 Modelul sistemic (obiectual) de flux

5.2.2.1 Introducere

În modelul sistemic al fluxului utilizăm noţiunile specifice acestui mod de abordare, adică aşa cum specifică şi definiţia 5.2.1, vom avea o distribuţie spaţială realizabilă de obiecte, iar aceste obiecte sunt supuse unui proces colectiv şi specific de mişcare. În filosofia obiectuală, mişcarea unui obiect înseamnă mişcarea sistemului său de referinţă intern faţă de o referinţă externă obiectului (aceasta deoarece sistemul de referinţă intern al obiectului reprezintă obiectul în relaţiile sale externe). De asemenea, orice obiect este decompozabil până la nivelul unui obiect elementar, elementul de distribuţie primară realizabilă, cu suport un PD, acest ultim obiect înlocuind în viziunea sistemică punctul virtual din modelul matematic clasic.

Punctul virtual (adimensional) din spaţiul 3D din abordarea clasică, ce trebuia “înconjurat” de un element de volum, devine referinţă internă T a unui obiect elementar 3D cu volum dV, cunoscut şi invariant, la care se asociază referinţa internă R formată (într-un SR de tip cartezian) din trei elemente de lungime dx, dy, dz cu direcţiile X, Y, Z reciproc perpendiculare. Pentru fluxurile reale ale unor atribute cumulative, modul de alegere cel mai potrivit a poziţiei referinţei interne T este cel central, adică la mijlocul intervalelor dx, dy, dz, poziţie ce corespunde situaţiei din literatura actuală cu “înconjurul” punctului referinţă T.

 

Comentariul 5.2.2.1.1: Aşa cum este explicat pe larg în anexa X.3, modalitatea de definire a obiectelor elementare este una din deosebirile majore dintre filosofia obiectuală şi matematica sau fizica obişnuită. Dacă în abordarea obişnuită elementul de volum, arie, sau lungime este rezultatul unui proces (la limită) de reducere treptată spre zero a acestor elemente, în abordarea obiectuală (prin distribuţii realizabile) obiectul elementar se obţine prin simpla condiţie ca pe domeniul său intern distribuţia atributului dependent să poată fi considerată uniformă (chiar şi pentru cele mai neuniforme zone ale distribuţiei din care face parte elementul). Este adevărat că reducerea spre zero satisface implicit şi condiţia distribuţiei uniforme, dar această metodă (de abstractizare extremă) are multe dezavantaje ce derivă din faptul că nu se ţine cont de limitările informaţionale impuse de realizabilitatea atât a proceselor abstracte cât şi a SPI ce execută aceste procese. De asemenea, metoda de reducere spre zero a intervalului elementar nu mai poate fi utilizată atunci când suportul distribuţiei este un segment al mulţimii numerelor naturale sau întregi. Pe lângă problema dimensiunilor obiectelor elementare, o altă diferenţă esenţială de abordare specifică acestei lucrări constă în prezenţa obligatorie, pentru fiecare obiect, a sistemului intern de referinţă, sistem ce reprezintă obiectul, fie el şi elementar, în relaţiile sale externe.

 

 În cursul procesului de mişcare sunt importante relaţiile unui obiect participant la flux atât cu referinţa externă, cât şi cu vecinii săi (obiectele din imediata sa apropiere). Dacă relaţiile spaţiale dintre obiectele fluxului rămân invariante, obiectul în ansamblu se va mişca precum un corp solid; dacă relaţiile sunt doar parţial sau deloc invariante, vom avea o mişcare de tip fluid aşa cum vom vedea în continuare. Apare astfel o modalitate inedită şi coerentă de departajare a tipurilor de medii în funcţie de componenta SR spaţial ce este variabilă în decursul procesului de mişcare, departajare pe care o vom discuta în capitolul următor.

În modelul sistemic de flux, fluxul elementar reprezintă mişcarea unui obiect elementar faţă de referinţa externă. Condiţia esenţială ce trebuie respectată de orice obiect este invarianţa proprietăţilor sale de model pe toată durata de existenţă a acestuia; ca urmare, mişcarea obiectului înseamnă mişcarea simultană a tuturor proprietăţilor sale. Reciproc, orice mişcare a unei proprietăţi, adică un flux al acesteia, înseamnă mişcarea unor obiecte materiale cărora le aparţine respectivul atribut. Cu alte cuvinte, nu poate exista un flux al unei mărimi fără existenţa unui suport material al acesteia (vezi anexa X.13 pentru diferenţa dintre noţiunile de suport material şi suport abstract).

 

Copyright © 2006-2008 Aurel Rusu. All rights reserved.