filozofia obiectuala

6.5 Procesul de propagare

Pe lāngă deosebirile scoase īn evidenţă īn paragrafele anterioare, sistemele distribuite au şi caracteristici comune, cea mai importantă derivānd din faptul că interacţiunea dintre elemente are loc pe o distanţă limitată. Din acest motiv, o variaţie a intensităţii interacţiunii la periferia sistemului nu se va transmite instantaneu tuturor elementelor, ci treptat, din aproape īn aproape.

 

Definiţia 6.5.1: Procesul de transmitere din element īn element a unei variaţii a intensităţii interacţiunii īntr-un sistem distribuit se numeşte proces de propagare (a variaţiei respective).

 

Distribuţia spaţio-temporală a variaţiei de stare faţă de nivelul de echilibru existent īnaintea apariţiei perturbaţiei se numeşte undă, iar o suprafaţă izocronă a acestei unde formează un front de undă. Date fiind aceste definiţii, filosofia sistemică susţine:

 

AXIOMA II (axioma propagării): Nu poate exista proces de propagare īnafara unui sistem material distribuit (a unui mediu de propagare).

 

Comentariul 6.5.1: Axioma II pare mai mult o concluzie logică după toate cele discutate despre sistemele materiale distribuite. Şi totuşi ştiinţa actuală susţine că pot exista procese de propagare prin vid, adică īn absenţa unui mediu suport pentru un astfel de proces (vezi şi par. 1.5). Ca urmare, afirmaţia de mai sus a fost ridicată la rang de axiomă pentru a sublinia īncă o dată că ipoteza nonexistenţei eterului este absurdă. Una este să se atribuie rezultatul negativ al experimentului Michelson unei necunoaşteri a proprietăţilor acestui mediu sau unui model insuficient elaborat pentru procesul de propagare, şi alta să se susţină că pot exista procese de propagare a unor mărimi reale īn …nimic.

 

Viteza de propagare a unei unde depinde de parametrii mediului respectiv şi nu constituie subiectul acestei lucrări. Important este doar că această viteză creşte proporţional cu durata şi intensitatea interacţiunii dintre elementele sistemului[1], fiind mai mare la mediile cu durată permanentă a acestei interacţiunii. Mai trebuie remarcat că propagarea nu implică deplasarea elementelor mediului odată cu frontul de undă, cu viteza de propagare, ci doar mici modulări ale poziţiei relative a acestora faţă de poziţia de echilibru, sau ale celorlalţi parametri statistici ai mediului.

 

Comentariul 6.5.2: Modulaţia este un proces de modificare (variaţie) reversibilă a unei mărimi faţă de o valoare considerată (cel puţin temporar) ca referinţă. Īn funcţie de parametrul ce se modifică, se cunosc modulaţia de amplitudine, de frecvenţă, de fază etc. Dacă parametrul modulat este vectorul de poziţie al sistemului, va apărea o modulaţie spaţială a intensităţii cāmpului generat de sistem. Se subīnţelege că orice modulaţie are şi o distribuţie īn timp, deci modulaţia unui atribut de mediu este un proces cu o distribuţie spaţio-temporală.

 

O altă caracteristică deosebit de importantă a procesului de propagare este aceea că obiectul[2] care se propagă (pe care l-am numit mai sus ca front de undă) nu este compus din aceleaşi elemente ale mediului de propagare ci din mereu altele, dar energia conţinută īn el (noi spunem stocul de atribut distribuit) este mereu aceeaşi - cea conţinută īn frontul iniţial pornit din sursă[3].

Undele care se pot propaga īntr-un SD sunt de mai multe feluri, īn funcţie de atributul de stare locală ce variază, sau de tipul de mişcare pe care o poate avea elementul īn cadrul sistemului distribuit. Astfel la mediile S, pentru cele trei direcţii de translaţie posibile (dar nu libere) corespund undele de compresiune (sau longitudinale), iar pentru cele de rotaţie, undele transversale (sau de forfecare). La mediile L vor mai putea exista numai undele de compresiune şi doar īn măsură mult mai mică undele transversale (de vāscozitate). Pentru mediile G este evident că nu pot exista decāt unde de presiune, prin modularea liberului parcurs (rezultānd o modulare a frecvenţei interacţiunilor).

 

 



[1] Este vorba de mediile formate din acelaşi tip de elemente, dar aflate īn faze diferite (S, L, G).

[2] Frontul de undă este un obiect procesual deoarece este o distribuţie spaţială (la un anumit moment dat, un PD temporal, o distribuţie Euler invariantă) a unui set de proprietăţi invariante ale procesului de propagare (direcţie, viteză, energie conţinută etc.).

[3] Nu numai energia conţinută īn frontul de undă se conservă; īntr-un mediu izotrop (īn care viteza de propagare nu depinde de direcţie), īn unele cazuri şi forma frontului de undă (distribuţia sa spaţială) păstrează forma radiatorului (evident cu dimensiuni proporţionale cu distanţa faţă de acesta).

Copyright © 2006-2008 Aurel Rusu. All rights reserved.