filozofia obiectuala

7.2.1 Suprafeţe de separaţie

Primele sisteme materiale la care am īntālnit termenul de “suprafaţă de separaţie” au fost sistemele distribuite, de care ne-am ocupat pe scurt īn capitolul anterior. Aceste tipuri de sisteme materiale, dacă sunt cu interacţiune permanentă (cum ar fi cele S sau L), avānd un volum propriu, au şi o suprafaţă ce delimitează acest volum, numită din acest motiv suprafaţă de separaţie. Prin ea au loc toate schimburile dintre sistemele exterioare şi sistemele din interior. Aceste schimburi īnseamnă transferul prin suprafaţa de separaţie a unor mărimi distribuite, proces care am văzut că se numeşte flux. Deci prin suprafaţa de separaţie pot trece fluxuri (de deplasare sau de propagare), atāt spre interior cāt şi spre exteriorul volumului delimitat de ea. Fluxurile spre interiorul suprafeţei vor duce la acumulări īn volumul delimitat ale mărimilor transportate de aceste fluxuri (deci cantităţi pozitive, sau creşteri de stoc), īn timp ce fluxurile spre exterior vor duce la scăderi de stoc ale acelor mărimi.

Din acest motiv, fluxurile ale căror VDF sunt īndreptate spre interiorul suprafeţei de separaţie le vom considera pozitive. Suprafaţa de separaţie a unui corp nu este o suprafaţă teoretică (de calcul, imaginară, abstractă) aşa cum sunt suprafeţele din matematici sau din fizica teoretică. Printr-o astfel de suprafaţă nu pot trece nestingherite toate fluxurile incidente; unele vor trece doar parţial, altele deloc (vor fi total respinse, reflectate). Fie Iik intensitatea unui flux de tip k incident pe suprafaţa de separaţie (intensitate dată de relaţia 5.2.1.4) şi Itk intensitatea aceluiaşi tip de flux ce a reuşit s-o traverseze (flux transmis prin suprafaţa de separaţie).

 

Definiţia 7.2.1.1: Se numeşte transmitanţă (permeabilitate, transparenţă) a suprafeţei de separaţie pentru fluxuri de tip k mărimea:

                                                                                                                     (7.2.1.1)

 

unde indicele k reprezintă un număr de ordine īntr-o listă a tuturor fluxurilor incidente pe suprafaţă, sortate după mărimea transportată (energie, informaţie, obiecte de structură etc), sau după alte proprietăţi distinctive ale acestora. Este evident că transparenţa unei suprafeţe de separaţie date la diverse fluxuri ce o traversează este diferită, dar cuprinsă īn acelaşi interval, īntre 0 şi 1.

Valoarea numerică a transparenţei suprafeţelor de separaţie ne permite clasificarea acestora īn două mari grupe:

1)    Suprafeţe reale, cu  pk < 1 pentru fluxuri reale;

2)    Suprafeţe abstracte (teoretice, de calcul, existente doar pentru SPI ca modele abstracte ale suprafeţelor reale),  pentru  care  , pentru orice tip de flux (transparenţă totală), deoarece aceste suprafeţe nu există fizic.

Se impun imediat cāteva observaţii:

1)    Conform filosofiei obiectuale, singurele suprafeţe reale sunt suprafeţele de separaţie ale SM, pe care le vom numi suprafeţe reale de separaţie (SRS);

2)    Pentru suprafeţele reale, fluxul transmis va fi īntotdeauna mai mic decāt fluxul incident.

 

Copyright © 2006-2008 Aurel Rusu. All rights reserved.