filozofia obiectuala

9.3.2 Limbaj şi comunicare

Rolul fundamental al unui limbaj extern este acela de a structura (organiza) o cantitate finită de informaţie semantică destinată a fi transmisă de la un SPI la altul, adică de a mijloci o comunicare. Dar noi am văzut că un transfer al unei mărimi de la o locaţie la alta înseamnă un flux, aşadar limbajul nu este altceva decât o formă de structurare a unui flux de informaţie (FI). Fiind vorba de un flux, trebuie stabilite de la bun început care este sursa acestuia (SPI emitent) şi care este destinaţia, adică SPI receptor. Structura semantică a unui FI[1] propusă de filosofia obiectuală este formată din următoarele clase fundamentale de componente abstracte:

1)      Obiecte, reprezentate în limbajul natural de nume_obiect (substantive) şi substitutele lor (de exemplu pronumele), cu toate formele lor flexionare;

2)      Procese, reprezentate de nume_proces (verbe), tot cu formele lor flexionare;

3)      Determinanţi, în categoria cărora intră toate celelalte componente sintactice ale limbajului (adjectivele, numeralele, articolele, conjuncţiile, prepoziţiile etc.); rolul acestor determinanţi este tocmai acela de a spori gradul de determinare (cantitatea de informaţie) a obiectelor şi proceselor conţinute în FI (mesajul transmis).

Obiectele, procesele şi o parte a determinanţilor sunt nume, adică aşa cum am văzut în paragraful precedent, obiecte abstracte externe cu valoare sintactică redusă, ce substituie (reprezintă) masive de informaţie semantică. În acest fel, cu un flux informaţional de intensitate redusă (fluxul transportă efectiv numai informaţia sintactică) se pot transmite mari cantităţi de informaţie semantică.

Cel mai simplu sistem de informaţie cu valoare semantică completă şi independentă de context destinat a fi transmis unui destinatar, format din obiecte aparţinând celor trei clase fundamentale este propoziţia. Elementele obligatorii (minimale) ale unei propoziţii sunt un nume_obiect (subiectul, un substantiv sau un substitut al acestuia) şi un nume_proces (predicatul, un verb).

Am văzut în cap. 7 ce însemnă acţiune, interacţiune şi care sunt obiectele participante la aceste procese - obiectul agent şi obiectul acţionat - chiar şi atunci când este vorba de acţiunea sau interacţiunea informaţională. Atunci cănd vorbim de un schimb de mesaje (FI) între două sau mai multe SPI, este clar că aceste fluxuri pot produce acţiuni (asupra SPI receptor al fluxului), dacă respectivul SPI este permeabil la valoarea sintactică şi semantică a mesajului, adică SPI receptor percepe SSI (obiectele din care este format FI incident) şi înţelege corect conţinutul semantic asociat acestora (cunoaşte limbajul şi îşi poate evoca valoarea semantică a mesajului).

Folosind termenii specifici acestei lucrări, sursa FI agent este obiectul agent, adică emitentul mesajului; destinatarul FI este obiectul acţionat informaţional, a cărui stare (mai întâi internă apoi externă) se va modifica drept urmare a acţiunii FI. În limbajul natural, acest proces de transmitere a unei cantităţi de informaţie semantică între două sau mai multe SPI se numeşte comunicare. Se pot distinge comunicări unilaterale (într-un singur sens, de la emitent la receptor, proces de acţiune informaţională) şi bilaterale (în ambele sensuri, proces de interacţiune informaţională).

Conţinutul mesajului (valoarea sa semantică) se referă şi el, aşa cum arătam mai sus, la obiecte şi procese, şi aici existând obiecte agent şi obiecte acţionate, adică acţiuni sau interacţiuni. Trebuie însă făcută clar distincţia dintre obiectele şi procesele implicate în procesul de comunicare şi obiectele şi procesele implicate (conţinute) în mesajul transmis.

Obiectele implicate în comunicare sunt doar emitentul (sau emitenţii) şi destinatarul (sau destinatarii), în timp ce obiectele implicate în conţinutul mesajului sunt mult mai variate. De asemenea, unicul proces extern SPI implicate în comunicare este cel de transfer (fluxul) de informaţie[2], în timp ce procesele conţinute în mesaj sunt mult mai variate. O altă proprietate importantă a obiectelor şi proceselor implicate în comunicare este faptul că ele sunt reale (sau cum se mai spune, sunt în timp real), iar obiectele şi procesele din mesaj sunt evident abstracte, conţinute în SSI ce formează fluxul de informaţie.

În limbajul natural, specificarea unui emitent sau a mai multor emitenţi (un cor sau o organizaţie de exemplu), a unui destinatar sau a mai multor destinatari, se face folosind singularul sau pluralul. Emitentul sau emitenţii sunt la persoana I (singular respectiv plural), iar destinatarul sau destinatarii la persoana II (singular respectiv plural).

 

Comentariul 9.3.2.1: Dacă cititorul îşi aminteşte ce am discutat în cap. 3, şi anume, că în prezenta lucrare obiectul singular şi mulţimea de obiecte nu se pot confunda (nu este admisă noţiunea de mulţime vidă sau cu un singur element atunci când este vorba de obiecte), acum va putea înţelege mai bine motivul acestei restricţii, deoarece nici în limbajul natural nu se poate confunda singularul cu pluralul. Pentru filosofia obiectuală, conceptul de mulţime de obiecte este valabil doar de la două elemente în sus (mulţimea sistemică) aşa cum este şi semnificaţia pluralului din limbajul natural. O altă observaţie este aceea că pentru SPI uman de relaţii externe (sistemul nervos somatic) există posibilitatea ca emitentul şi destinatarul fluxului de informaţie să se confunde (tot persoana I), cazul gândirii în limbaj natural. În acest caz nu mai este necesară conversia din SSI interne în SSI externe (vocale sau vizuale), fluxul de informaţie recirculându-se în interiorul SPI.

 

Obiectele abstracte implicate în procesele abstracte conţinute în mesaj pot fi şi ele singulare (adică la singular), sau multiple (la plural), la persoana I, II sau III. Obiectele abstracte din conţinutul mesajului pot fi obiecte agent şi/sau obiecte acţionate (prin intermediul proceselor abstracte). De asemenea, procesele abstracte conţinute în mesaj pot fi de toate categoriile discutate în cap. 4 (singulare, multiple, individuale sau colective) şi vizând toate tipurile de atribute ce pot aparţine obiectelor abstracte acţionate.

 



[1] Este vorba exclusiv de fluxurile de informaţie în limbaj natural

[2] Discutăm de comunicarea directă dintre persoane, prin limbaj natural şi facem abstracţie de alte procese menite să ascundă (secretizeze) conţinutul mesajului (codarea şi decodarea).

Copyright © 2006-2008 Aurel Rusu. All rights reserved.