Anexa X.10 - ATRIBUTE TRANSMISIBILE ŞI TRANZACŢII

 

Atributele obiectelor reale se pot clasifica în două categorii:

1)   Atribute transmisibile, care pot fi transmise (transferate prin intermediul unui flux) de la un obiect la altul, în cursul unui proces numit tranzacţie;

2)   Atribute netransmisibile, care rămân proprii obiectului respectiv (stocate în interiorul său) până la expirarea duratei sale de viaţă.

Pentru a fi transmisibil, un atribut trebuie să poată fi transportat de către un flux deschis, adică un proces de transfer dintr-o locaţie (poziţie) în alta, şi evident, fluxul trebuie să existe între obiectele reale care fac schimb de atribut. Printre atributele transmisibile, de departe cele mai importante pentru filosofia obiectuală sunt energia şi informaţia.

Am văzut la descrierea modelului de SM că un flux agent real ce străbate SRS a sistemului determină o schimbare mai întâi a stării interne, apoi a celei externe a acestuia, schimbare numită acţiune. Dacă schimbările de stare se produc în două SM, ca urmare a acţiunii reciproce a fluxurilor emise de către cele două SM şi captate reciproc, avem un proces de interacţiune.

După cum am văzut la descrierea modelului general de SPI, fiecare tip distinct de flux emis de către un SM şi pe care respectivul SPI îl poate percepe (sesiza, recepta) înseamnă un atribut calitativ distinct al SM emitent. Aceste fluxuri materiale emise de către un SM şi captate parţial de către SPI reprezintă suportul informaţiei asociată de către SPI sistemului material perceput, în urma receptării acestei informaţii având loc atestarea (tot de către SPI) a existenţei acestui SM.

Din cele expuse mai sus rezultă că atributele transmisibile au ca suport material fluxuri active (deschise) iar cele netransmisibile au ca suport fluxuri închise sau obiecte aflate în interiorul obiectului căruia aparţin. în cazul sistemelor interactive, procesele de schimb de fluxuri (de atribut transmisibil) ce au loc în cursul interacţiunii se mai numesc şi tranzacţii deoarece sunt similare cu procesele de schimburi de valori în domeniul economico-financiar.

Pentru a studia procesul de tranzacţie este necesar să departajăm fazele (etapele, stările) acesteia:

1)        Starea iniţială S_i, când încă n-a avut loc niciun schimb între cele două obiecte, iar atributul transmisibil (tranzacţionabil) al fiecărui obiect este stocat în interiorul obiectului, acest stoc de atribut reprezentând rezultatul tranzacţiilor anterioare. în această stare, cele două obiecte pot fi considerate complet izolate (din p.d.v. al atributului transmisibil);

2)        Procesul de tranzacţie (interacţiune) în cursul căruia au loc fluxuri de atribut transmisibil de la un obiect la celălalt;

3)        Starea finală S_f, după încheierea procesului de transfer, în care cele două obiecte au o altă distribuţie a atributului transmisibil decât cea iniţială (o modificare a stocului interior) şi în care, din nou, cele două obiecte sunt izolate (până la viitoarea tranzacţie).

O observaţie importantă: cele două stări ce delimitează (la fel ca la orice PES) procesul de tranzacţie, sunt ambele din aceeaşi clasă procesuală (în cazul proceselor de interacţiune "fizică", ele pot fi două poziţii, două viteze etc.).

Să presupunem că avem două obiecte Ob_A şi Ob_B posesoare de acelaşi atribut calitativ transmisibil E, repartizat (distribuit) celor două obiecte purtătoare în cantităţile iniţiale e_1A şi e_1B. în aceste condiţii, obiectul abstract:

 

                                                                                                        (X.10.1)

 

care reprezintă o distribuţie cu doar două elemente a atributului distribuit E pe suportul format din mulţimea celor două obiecte Ob_A şi Ob_B, constituie starea iniţială, premergătoare procesului de tranzacţie. După terminarea procesului vom avea starea:

 

                                                                                                       (X.10.2)

 

Procesul de tranzacţie dintre cele două obiecte este un proces compus, format din două procese simultane (avem aşadar după calasificările din cap. 4 un proces colectiv şi specific), şi deoarece nu avem informaţie decât despre cele două stări, iniţială şi finală, cele două procese simultane le vom considera liniare (cu densitate uniformă), adică două PES cu un suport temporal comun .

Folosind operatorul tranziţie de la o stare la alta [] vom avea aşadar:

 

                                                                                              (X.10.3)

 

adică procesul de variaţie al atributului E ce aparţine Ob_A, şi:

 

                                                                                              (X.10.4)

 

similar pentru Ob_B. Stările celor două procese (densităţile lor) sunt:

                                                                                                 (X.10.5)

şi

                                                                                               (X.10.6)

 

Din relaţiile X.10.5 şi X.10.6 observăm că în funcţie de valorile iniţială şi finală concrete, cele două variaţii  şi  pot fi pozitive, negative sau nule, fiecărui caz corespunzându-i în terminologia actuală câte o denumire specifică. Astfel dacă  este negativă, tranzacţia în cazul obiectului Ob_A se spune că a fost dezavantajoasă, avantajoasă dacă  este pozitivă, şi echitabilă în cazul unei variaţii nule.

 

Comentariul X.10.1: Este momentul de a atrage atenţia cititorului asupra unei diferenţe majore de abordare a noţiunii de tranzacţie (schimb de proprietate în urma unui flux), faţă de abordarea clasică din manuale şi alte lucrări. în filosofia obiectuală nu există noţiunea de tranzacţie nulă, deoarece orice proprietate (obiectuală sau procesuală) ce are atributul cantitativ nul însemnă că nu există. Faptul că o tranzacţie este compusă din două procese (fluxuri) nenule simultane înseamnă că aceste procese există chiar în situaţia când variaţia de stare este nulă (tranzacţia echitabilă). în cazul tranzacţiei echitabile, deoarece , în abordarea clasică se susţine că nu a avut loc niciun schimb de proprietate. Din contră, filosofia obiectuală susţine că a existat proces de transfer (tranzacţie) dar în cantităţi egale ca mărime şi în sensuri opuse. Acest tip de abordare este folosit de exemplu în cazul schimbului de energie (prin intermediul fluxurilor energetice) dintre două SM aflate în stare de echilibru, între care există forţe statice, egale şi de sens contrar.

 

Am discutat până acum doar de o tranzacţie între un singur cuplu de obiecte. în lumea reală, în care există simultan o mulţime de obiecte (un SD în care interacţionează doar elementele vecine, sau un SC în care pe lângă interacţiunile cu elementele vecine, fiecare element trebuie să mai suporte şi interacţiunea permanentă cu sistemul central), tranzacţiile pot fi colective, multiple, simultane sau succesive.

Cazul interacţiunilor succesive (concatenate temporal) este demn de a fi comentat deoarece efectele produse de această succesiune sunt foarte interesante. Să presupunem că avem acelaşi cuplu de obiecte Ob_A şi Ob_B de care vorbeam mai sus, doar că în loc de o singură tranzacţie vom avea un şir de tranzacţii succesive. în acest caz, luăm în studiu distribuţia temporală a tranzacţiilor de atribut a unuia din cele două obiecte, distribuţie ce reprezintă (aşa cum am văzut în cap. 4) un şir de PES concatenate. La o astfel de distribuţie (care este o distribuţie derivată de ordinul I), distribuţia primară o constituie şirul temporal al stocului de atribut transmisibil al obiectului în studiu, între două tranzacţii. Să presupunem că acest şir pentru Ob_A este e_A(t₁), e_A(t₂), ... e_A(t_n), unde ,  este intervalul suport pentru PES de care vorbeam mai sus. La această distribuţie temporală, interesante pentru discuţia noastră sunt doar două valori ale şirului: iniţială e_A(t₁) şi finală e_A(t_n). Diferenţa dintre aceste două stări ale atributului transmisibil după un şir de tranzacţii, ne indică ce fel de tip de tranzacţie (din cele trei definite mai sus) a fost dominantă pentru obiectul respectiv. Evident, dacă cele două stări sunt egale, obiectul a avut predominant tranzacţii echitabile, dacă diferenţa este negativă au predominat tranzacţiile dezavantajoase şi dacă este pozitivă, au predominat cele avantajoase. Această predominare a unui tip de tranzacţie pentru un şir de tranzacţii succesive suferite de un anumit obiect este cauza neuniformităţii distribuţiilor naturale bazate pe distribuţia Gauss.

Aşa cum discutam în anexa X.5.4, în cazul acestor distribuţii naturale există o referinţă internă, faţă de care elementele distribuţiei pot fi cu exces de proprietate (faţă de valoarea medie) şi elemente cu deficit de proprietate. Elementele cu exces de proprietate au beneficiat (în urma repetatelor interacţiuni) de un şir de tranzacţii predominant avantajoase, iar cele cu deficit, au suferit un şir de tranzacţii predominant dezavantajoase. Dacă în cazul distribuţiilor naturale (cum ar fi de exemplu distribuţia vitezelor moleculare într-un gaz) obiectele cu exces sau cu deficit de proprietate nu sunt mereu aceleaşi, fapt ce atestă "naturaleţea" proceselor (adică lipsa unei intervenţii artificiale asupra acestor procese), în cazul distribuţiei resurselor valorice pe societatea umană situaţia este mult diferită ...