Tranziţia între doi orbitali energetici (OE) ai unei aceeaşi PE[1] este un proces de variaţie de stare a respectivei PE aflate pe unul din orbitalii structurali (OS). Am văzut că o PE aflată pe un astfel de orbital de structură, în funcţie de intensitatea FE externe, poate avea mai multe niveluri energetice cărora le vor corespunde mai mulţi OE. în cazul absenţei fluxurilor externe (sistem izolat), energia PE ce ocupă un OS are nivelul cel mai scăzut, căruia îi corespunde OE fundamental. Condiţia care se pune pentru energia primită de PE de la FE externe este ca ea (energia) să fie mai mică decât FE recirculat între particulele cuplului (energia de legătură), altfel PE acţionată va fi expulzată din sistem. Procesul de variaţie a stării unei PE aflate pe un OS, înseamnă un proces de desincronizare temporară a unui cuplu de PE aflate pe astfel de orbitali, provocat de absorbţia unui FE extern de către una din PE participante la cuplu (de obicei cea exterioară). Cât timp frecvenţele modulaţiei spaţio-temporale ale PE participante la un cuplu sunt identice şi sinfazice, fluxurile electrice (al căror atribut existenţial este sarcina electrică) emise de cele două particule sunt recirculate în întregime între cele două PE (nu există fluxuri electrice emise spre exteriorul volumului ocupat de cele două PE[2]). în momentul primirii unui FE din exterior, particula receptoare a acestui flux se va desincroniza faţă de perechea sa, desincronizare ce va dura un timp (cel puţin cât timp durează fluxul perturbator).
Reacţia ansamblului de PE la incidenţa unui FE exterior este aceeaşi ca şi reacţia oricărui SM: fluxului incident i se va opune fluxul de reacţie, până când unul din fluxuri (fie cel incident fie cel de reacţie) îşi vor fi terminat resursele. Dacă energia furnizată de FE extern este mai mare decât FE recirculat între cele două PE (energia de legătură), cuplul se va desface (are loc expulzarea PE acţionate din sistem) conform legii IV a formării SM (vezi par. 7.8). Dacă această energie este mai mică, PE ce receptează fluxul va trece temporar pe un OE cu energie mai mare, orbital excitat, (faza de absorbţie-stocare a fluxului incident) până când FE incident se va fi terminat, apoi va urma procesul invers de reemitere a surplusului de energie (FE stocat temporar) spre exterior (reflexia), cu revenirea pe orbitalul fundamental.
Dacă notăm starea energetică a unui OS neperturbat pe care se află particula cu OE1 (orbital fundamental) şi cu OEk pe cel pe care se va afla ea ca rezultat al absorbţiei FE exterior (orbital excitat), vom avea două tipuri de tranziţii de stare a PE perturbate (acţionate) de fluxul exterior, tranziţii reprezentate simbolic în relaţiile de mai jos de operatorul de tranziţie []:
(X.24.2.1)
şi
(X.24.2.2)
Prima este tranziţia de absorbţie (de primire şi stocare a FE exterior), iar a doua, tranziţia de emisie (de reflexie). între variaţiile de energie implicate în cele două tranziţii există relaţia:
(X.24.2.3)
unde se observă semnul aproximativ egal în locul celui de egalitate deoarece fluxul reflectat este întotdeauna mai mic decât cel incident, dar de obicei acest lucru este neglijat, diferenţele fiind destul de mici.
[1] Orbitali care diferă între ei de exemplu prin ordinul armonicii pe care are loc sinfazarea frecvenţei orbitale a PE excitate.
[2] Fapt care determină neutralitatea electrică externă a acestui cuplu.
Copyright © 2006-2008 Aurel Rusu. All rights reserved.