filozofia obiectuala

3.3 Organizarea ierarhică a obiectelor

Fie obiectul O1 din fig. 3.3.1, cu referinţa internă R1 (evaluată faţă de referinţa externă absolută R0)[1], care are în compoziţie (în structura sa internă) câteva obiecte O2 (din care este reprezentat doar unul), care la rândul lor conţin câteva obiecte O3  ş.a.m.d.

Fig. 3.3.1

Dacă atributul de care vorbim este poziţia spaţială (dar discuţia este valabilă şi pentru alte atribute), poziţia unui obiect O3 faţă de R0 este:

 

                                                                                                              (3.3.1)

 

unde  este vectorul de poziţie al referinţei interne R3 faţă de R2 ,  este vectorul de poziţie al referinţei interne R2 faţă de R1 etc.

Să considerăm că obiectul O3 este nedecompozabil, adică fie el nu mai are o structură internă, fie nu mai există informaţii despre o astfel de structură. Aşadar acest tip de obiect are din p.d.v. analitic (în sensul decompozabilităţii) nivelul unitate. Dar tot acelaşi obiect poate fi element pentru un obiect sintetic (în sensul compozabilităţii) O2. Acest obiect sintetic (compus, obţinut în urma unei sinteze) va conţine în domeniul său interior mai multe obiecte de tip O3 ale căror atribute externe vor fi evaluate faţă de referinţa R2. Un asemenea obiect (O2), va avea nivelul analitic egal cu doi (poate fi descompus doar un singur nivel). Obiectul O2 poate fi la rândul său component al unui alt obiect O1 care va avea prin urmare nivelul analitic egal cu trei, la care există o altă referinţă internă R1 externă tuturor componentelor O2.

 

Definiţia 3.3.1: Numărul întreg de niveluri de organizare în care poate fi descompus un obiect constituie nivelul analitic al structurii obiectului respectiv.

 

Din cele scrise până aici putem face următoarele observaţii:

1)   Obiectele sunt decompozabile până la o limită informaţională internă egală cu zero (informaţie nulă), această limită fiind stabilită fie prin convenţie (în cazul obiectelor abstracte), fie prin atingerea pragului cunoaşterii existente la un moment dat (de exemplu în cazul obiectelor materiale abiotice, aşa cum arătam în cap. 1).

2)   Nivelul de organizare al obiectelor coincide cu nivelul de organizare al sistemelor de referinţă ataşate acestor obiecte, sistemele interne de referinţă fiind substitute abstracte pentru obiectele respective (relaţiile externe dintre obiecte sunt de fapt relaţii dintre sistemele lor de referinţă).

3)   Referinţa externă tuturor obiectelor dintr-un şir al nivelurilor de organizare, cu cel mai ridicat nivel analitic (în cazul nostru R0) este o referinţă absolută, oricare altă referinţă din şir fiind relativă (dependentă printr-o relaţie) faţă de aceasta. Nemaiexistând o altă referinţă care să-i dicteze valoarea, această referinţă va avea valoarea zero. Şi nivelul referinţei absolute (mai ales pentru modelele proceselor reale) este dependent de nivelul cunoaşterii existent la un moment dat.

4)   Compunerea (sinteza) obiectelor se face respectând criteriile de existenţă ale obiectelor, atât pentru fiecare component în parte, cât şi pentru obiectul compus rezultat (criteriile P1...P6).

 



[1] Aici s-a folosit o notaţie simplificată, prin R0 ... R3 înţelegându-se sisteme de referinţă complete dar nedesenate pentru a nu complica figura.

Copyright © 2006-2008 Aurel Rusu. All rights reserved.