filozofia obiectuala

3.6 Concluzii

Ce este în fond un obiect ? Din cele spuse până aici rezultă că un obiect există doar pentru un SPI capabil să-i valideze această existenţă, după cum vom vedea mai târziu. Rostul acestei “invenţii” specifice iniţial doar SNPI este acela de a separa (discerne, deosebi) o distribuţie a unei proprietăţi (perceptibilă de către respectivul SPI), cu un anumit domeniu intern, de restul domeniului suport pe care nu se află distribuită proprietatea. Am văzut că acest lucru se realizează prin intermediul atributului diferenţial - contrastul - care este diferit de zero doar în cazul existenţei unei diferenţe “sesizabile” de proprietate. Aşadar o neuniformitate a distribuţiei de atribut prezentă mai ales la limita existenţei obiectului este suportul abstract pentru discernabilitatea obiectelor. Contrastul (informaţia diferenţială) ca atribut esenţial al obiectelor, necesită însă o condiţie specială în cazul obiectelor realizabile, despre care vom mai discuta: finitatea domeniului suport al acestora (atât spre zero cât şi spre infinit).

Analizând definiţia 3.1.3 putem observa că suprapunerea distribuţiilor pe acelaşi suport este echivalentă cu asocierea mai multor obiecte (abstracte) cu existenţă simultană într-unul singur, acest obiect fiind aşadar decompozabil calitativ (o descompunere internă), iar alipirea (concatenarea adiacent-disjunctă a) domeniilor suport a mai multor obiecte poate duce la formarea prin compunere externă a unui alt obiect.

Apare evidentă astfel o altă calitate fundamentală a obiectelor, decompozabilitatea acestora până la nivelul obiectului elementar (impus doar de cantitatea de informaţie existentă şi prelucrabilă, sau de expirarea modelului de obiect) şi compozabilitatea lor (externă) până la limita domeniului posibil al atributului suport.

În fine, o altă calitate fundamentală a obiectelor, rezultată tot din definiţia 3.1.3 este invarianţa proprietăţilor de model ale acestora (pentru nişte obiecte date). În rezumat, atributele fundamentale ale obiectelor sunt: invarianţa ca model, (de)compozabilitatea şi discernabilitatea.

Aşa cum spuneam mai sus, toate proprietăţile obiectelor sunt evaluate de un SM din clasa SPI, iar evaluarea lor se face prin comparaţie cu (faţă de) un SR şi deoarece SR pot fi interne sau externe obiectului, şi aceste proprietăţi pot fi la rândul lor interne sau externe. Foarte important este să reţinem că proprietăţile externe ale unui obiect sunt atribuite (asociate) sistemului de referinţă intern al obiectului, şi că acest SR intern reprezintă obiectul în relaţiile externe (relaţiile cu obiectele din jur).

Cu toate scuzele de rigoare faţă de cei ce s-ar putea simţi lezaţi, trebuie să lămurim foarte clar o caracteristică a modului de abordare a noţiunii de obiect în acestă lucrare, mod care nu face nicio diferenţă între obiectele neînsufleţite (abiotice) şi biosisteme, obiecte considerate fiinţe şi pentru care ar trebui, conform unor dogme, manifestată o consideraţie aparte. Bineînţeles că atunci când vom discuta de modelele specifice clasei SM abiotice şi a celei biotice vor rezulta clar diferenţele, dar ca model general (matematic) de obiect, nu există nicio diferenţă. Va rezulta mai clar după parcurgerea cap. 8 că din p.d.v. al modului de percepere ca obiecte, SPI nu fac nicio diferenţă între obiectele biotice şi cele abiotice.


 

 

Copyright © 2006-2008 Aurel Rusu. All rights reserved.