filozofia obiectuala

7.8 Legile formării sistemelor materiale naturale

Pentru īnceput este necesară o precizare la titlul acestui paragraf. Pe lāngă SM naturale, mai există SM artificiale, ale căror componente sunt SM naturale (care respectă legile īn discuţie) dar la ale căror reguli de formare, pe lāngă legile de formare ale SM naturale, se mai adaugă cāteva reguli suplimentare pentru a se realiza funcţionalitatea sistemului artificial. Aceste tipuri de SM artificiale nu se autocompun īn funcţie de condiţiile de mediu (dar se pot autodescompune), ci sunt compuse de către un SM posesor de SPI. Pentru SM naturale īnsă, filosofia obiectuală propune un set invariant de reguli, rezultate dintr-o mulţime de fapte experimentale descrise īn literatura tehnico-ştiinţifică, reguli ce stabilesc atāt condiţiile de formare (sinteză, compunere) a SM cāt şi de distrugere (descompunere) a acestora.

I.          Un SM se poate forma (sintetiza, naşte, constitui) īn condiţii de stare a mediului ambiant[1] favorabile acestei formări, şi poate fi distrus (descompus, dezmembrat, desfăcut) īn condiţii nefavorabile de stare ale aceluiaşi mediu. Prin condiţii favorabile formării sistemului se īnţelege condiţii nefavorabile pentru elementele singulare (din care se poate forma sistemul). Condiţii de mediu nefavorabile pentru elementele singulare īnseamnă densitate (ofertă) redusă de fluxuri necesare din mediul ambiant, astfel īncāt trafluxul exterior prin SRS nu poate acoperi cererea de flux a elementului. Deci condiţii favorabile pentru formarea sistemului material īnseamnă densitate de flux a mediului ambiant mai mică decāt oferta de flux a unui element cu care asocierea este posibilă, iar densitatea de elemente asociabile īn zona spaţială a formării sistemului este peste pragul necesar formării (astfel īncāt probabilitatea interacţunilor īntre elemente să fie suficient de mare). Condiţii nefavorabile pentru formarea sistemului īnseamnă densitate de flux īn mediul ambiant mai mare decāt oferta de flux a unui element asociat.

 

Comentariul 7.8.1: Pentru ilustrarea valabilităţii acestei legi vom da numai două exemple, unul din domeniul SM abiotice şi unul din domeniul celor biotice. Exemplul 1 - Sistemele materiale din clasa AT formează prin asocieri cu numere extrem de mari de elemente, sistemele distribuite denumite īn acestă lucrare medii naturale (MN). Aceste MN formează la rāndul lor mari aglomerări sferoidale care sunt corpurile astronomice (CA) - stele, planete, sateliţi mari etc. Din cunoştinţele existente la acest moment, noi ştim că īn interiorul acestor CA există o distribuţie radială neuniformă a presiunii şi temperaturii, distribuţie care īncepe de la valori foarte mici (cele existente la limita superioară a atmosferei CA) dar care atinge valori foarte ridicate īn centrul CA. Cum şi presiunea şi temperatura sunt atribute dependente de densitatea de flux a unor fluxuri energetice, cu cāt acestea sunt mai mari, condiţiile de formare a SM formate din atomi sunt mai nefavorabile. La anumite adāncimi īncepe topirea MN solide existente la suprafaţă (distrugerea sistemelor cristaline), īnsoţită de disocierea atomică (ionizarea cu apariţia conductibilităţii electrice), iar īn centrul unor CA foarte mari (cum sunt stelele) densitatea de flux energetic a mediului este atāt de mare īncāt se descompun pānă şi nucleele atomice. Aşadar ofertele mari de flux extern ale mediului ambiant favorizează existenţa elementelor singulare (neasociate) pe cānd deficitul (carenţa) de flux energetic favorizează asocierea elementelor īn sisteme. Din acest motiv, la periferia aglomerărilor formate din MN, unde densitatea de flux este redusă, atomii nedisociaţi se asociază īntre ei formānd mediile S şi L nedisociate. De asemenea, tot īn aceste medii periferice (mai exact īn cele L), au apărut (tot īn urma unor condiţii favorabile formării lor) generaţia de sisteme biotice. Aceste medii periferice ale marilor aglomerări sferoidale, care conform principiilor filosofiei obiectuale pot fi formate şi din alte SM mult mai mici decāt atomii, pot fi sediul şi al altor generaţii de SM cum ar fi sistemele abiotice cunoscute azi. Exemplul 2 - Animalul monocelular Dictyostelium discoideium, o eucariotă ce trăieşte īn subsolul umed al pădurilor ca celulă motilă numită amoeba şi se hrăneşte cu bacterii şi fungi, are īn condiţii de abundenţă a hranei un ciclu de divizare de cāteva ore. Īn condiţii de resurse de hrană scăzute, divizarea este blocată iar organismele se asociază īn structuri vermoidale cu lungimi de cca 1...2 mm formate din cca 105 exemplare. Fiecare ansamblu are un comportament total diferit de amoebele libere: este extrem de sensibil la lumină şi căldură şi migrează spre aceste surse (cu alte cuvinte, valorifică orice sursă de energie disponibilă). Īn timpul migraţiei, celulele se diferenţiază generānd un organism asemănător (ca formă) cu o plantă (numit īn engleză fruiting body). Acest nou organism conţine un mare număr de spori care pot supravieţui īn condiţii ostile de mediu pentru lungi perioade de timp. Celulele spori sunt acoperite de un strat protector de celuloză, după care toate celulele organismului, cu excepţia sporilor, mor. Sporii germinează doar dacă īn mediul exterior apar din nou condiţii favorabile existenţei ca amoebă[2].

 

II.       Sistemul material se constituie pentru acoperirea cel puţin parţială a necesităţilor de flux ale elementelor sale, asigurāndu-se astfel satisfacerea cererii de flux a acestor elemente īn condiţii mai bune decāt īnaintea formării sistemului, prin furnizarea reciprocă de fluxuri (recirculare import/export) īntre elemente.

 

Comentariul 7.8.2: Pentru o mai bună īnţelegere a acestei legi, cele mai potrivite exemple sunt din domeniul SM ce emit fluxuri cu atribute “de sarcin㔠opuse (care produc aşa numitele interacţiuni de sarcină). Pentru acest tip de SM, īntre sistemele ce emit acelaşi tip de flux (au aceeaşi sarcină), există interacţiuni repulsive (fiind exclusă formarea unui sistem), această formare fiind posibilă numai īntre sistemele ce emit fluxuri cu atribute contrarii (cu interacţiuni atractive). Interacţiunea atractivă are la bază tocmai faptul că elementul ce emite (oferă) un flux, să zicem pozitiv, are nevoie să fie alimentat (cerere) de un flux negativ. Şi īn acest caz avem două exemple, unul abiotic şi unul biotic. Exemplul 1 - Un caz clasic de sistem format din SM cu fluxuri de sarcină opuse este atomul de hidrogen, care este neutru din p.d.v. al fluxului electric (sarcină zero) pentru sistemele exterioare. Acest fapt īnseamnă că fluxul electric al protonului (pozitiv) şi fluxul electric al electronului (negativ) sunt recirculate īn īntregime īntre cele două elemente, acest proces de recirculare avānd loc īntr-un volum cu ordinul de mărime spaţial de cāteva raze Van der Waals ale moleculei de H2. Exemplul 2 - Alt caz de interacţiuni de sarcină este cel dintre biosistemele sexuate (evident din aceeaşi specie). Şi īn acest caz avem două tipuri de elemente (mascul şi femelă) care oferă fluxuri cu atribute opuse faţă de cererea lor de flux. Structura acestor fluxuri este īnsă mult mai complicată decāt la SM abiotice, cea mai mare parte din ele fiind fluxuri informaţionale, deci şi interacţiunile dintre elemente vor fi majoritar tot informaţionale. Elementul femelă are nevoie de hormoni masculini, spermatozoizi şi protecţie īmpotriva agresiunilor externe, atāt pentru ea cāt mai ales pentru progeniturile sale, īn schimb oferindu-i masculului urmaşii şi unele servicii de care acesta are nevoie. Şi īn acest caz, pentru exteriorul sistemului (familiei) atributele de sarcină sunt (īn majoritatea cazurilor) cvasinule, deci are loc o recirculare internă completă a fluxurilor de sarcină.

 

III.     Cererea globală de flux a sistemului, din spaţiul exterior acestuia, va fi īntotdeauna mai mică decāt suma cererilor individuale de flux ale elementelor sale.

 

Comentariul 7.8.3: Diferenţa dintre cererea globală de flux a sistemului şi suma cererilor individuale de flux ale elementelor din care se va forma sistemul, dar īnaintea acestei formări, este reprezentată de fluxurile recirculate īn interior, fluxuri pe care şi le furnizează elementele īntre ele, reciproc, şi care rămān stocate īn interiorul sistemului pānă la distrugerea acestuia. Un caz particular al acestei legi tocmai l-am discutat īn comentariul la Legea II, şi anume īn cazul atomului de hidrogen, la care cererea externă de flux electric (de sarcină) este nulă tocmai datorită recirculării interne totale a acestor fluxuri īntre cele două PE complementare componente.

 

IV.    Dacă un element al unui SM primeşte din exterior fluxuri mai intense decāt fluxurile recirculate, elementul părăseşte sistemul.

 

Comentariul 7.8.4: Unul din cele mai simple exemple pentru ilustrarea acestei legi este efectul fotoelectric, care constă īn expulzarea unui electron periferic al unui atom īn urma impactului dintre respectivul electron şi un foton cu energie mai mare decāt energia de legătură a electronului (deci disocierea parţială, a sistemului). Acelaşi rezultat (disocierea) apare şi la sistemele familiale sau alte forme de asociere interumane īn momentul apariţiei unei oferte mai avantajoase, care să depăşească constrāngerile (echivalentul energiei de legătură) generate de vechiului contract. O altă consecinţă vizibilă a acestei legi este tendinţa de creştere a numărului de indivizi solitari īn societăţile cu nivel de trai ridicat, pe baza faptului că oferta de flux extern (echivalentul ei valoric – veniturile) depăşeşte nevoile curente ale respectivilor indivizi şi chiar asigură suficiente resurse pentru creşterea copiilor īn condiţii de indivizi solitari (necuplaţi īn familii).

 

V.       Interacţiunea (schimbul de fluxuri) dintre elementele SM (īn cazul īn care această interacţiune există) este īntotdeauna bilaterală (decompozabilă pe cupluri), indiferent de numărul elementelor cuprinse īn sistem (din acest motiv mulţimea elementelor este sistemică).

 

Comentariul 7.8.5: Sublinierea din textul adjuvant (scris cu caractere normale) la Legea V vrea să accentueze faptul că acolo unde există interacţiune (pe mulţimea tuturor elementelor unui SC şi pe mulţimea elementelor vecine īn cazul unui SD), interacţiunile respective au loc īntotdeauna īntre două elemente. Īn ce priveşte contribuţiile celor doi participanţi, īn cazul SM abiotice şi pentru cazul interacţiunilor energetice, ele sunt egale şi de sensuri opuse (acţiunea şi reacţiunea), sau cu alte cuvinte, fluxul export al unui element spre partener este egal cu fluxul import de la partenerul de cuplu. Īn acest caz spunem că interacţiunea este echitabilă, situaţie valabilă necondiţionat pentru generaţia SM abiotice.

 

VI.    Orice sistem format din sisteme materiale este SM (cu alte cuvinte materialitatea unui sistem se moşteneşte de la nivelurile de organizare inferioare (elementele sale) şi se transmite nivelurilor de organizare superioare).

 

Comentariul 7.8.6: Am văzut īn cadrul modelului general de SM şi vom mai vedea īn capitolul următor că materialitatea unui sistem este probată (atestată) de prezenţa unei SRS ce are proprietatea de a devia (reflecta) fluxuri, şi de prezenţa fluxurilor emergente din interiorul acestei SRS. Atunci cānd am vorbit despre SRS a unui SM dat, am văzut că acest obiect (SRS) este format din porţiuni ale SRS ce aparţin elementelor respectivului SM, iar fluxurile sale emergente sunt şi ele formate din fluxurile emergente şi nerecirculate dintre elementele SM. Cu alte cuvinte, dacă elementele unui SM nu ar avea propriile SRS, nu ar putea exista nici SRS globală a SM, iar dacă aceleaşi elemente nu ar avea fluxuri emergente nu ar exista nici fluxurile emergente globale ale SM.

 



[1] Mediul ambiant al unui SMK (considerat atāt ca referinţă pentru nivelul analitic de organizare cāt şi ca referinţă spaţială pentru vecinătate) este format din mulţimea SM existente la un moment dat īntr-un spaţiu limitat din vecinătatea SMK , cu nivele de organizare egale sau diferite de cel al SMK , mulţime cu care sistemul SMK poate avea interacţiuni.

[2]  B.Alberts, D.Bray, J.Lewis, M.Raff, K.Roberts, J.D.Watson – Molecular Biology of the Cell

       William H. Telfer, Donald Kennedy – Biologia organismelor , Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986

Copyright © 2006-2008 Aurel Rusu. All rights reserved.