filozofia obiectuala

7.9 Concluzii

Filosofia obiectuală propune un model universal pentru orice sistem material, model bazat pe conceptele deja introduse īn capitolele anterioare: distribuţie, obiect, proces, flux şi mediu. Cu ajutorul acestora se defineşte un nou concept, cel de suprafaţă reală de separaţie ca fiind o zonă spaţială cuprinsă īntre două suprafeţe abstracte paralele şi concentrice, zonă īn care are loc o trecere graduală de la un mediu cu o densitate de flux, la alt mediu cu o altă densitate de flux. O SRS se deosebeşte de o suprafaţă abstractă prin două proprietăţi esenţiale:

1)   Permeabilitatea (transparenţa, transmitanţa) pk la un flux de tip k este īntotdeauna subunitară (pk<1). Transmitanţa subunitară a SRS face ca un flux incident pe ea, din interior sau din exterior, să nu fie integral transmis, şi să existe intotdeauna o componentă deviată (reflectată) a acestui flux.

2)   Deoarece SRS are o grosime nenulă, pe ea apar componentele tangenţiale ale fluxurilor incidente, reflectate sau transmise.

Distribuţia spaţială a permeabilităţii SRS permite clasificarea acestora īn SRS cu distribuţie spaţială uniformă sau neuniformă, iar ca distribuţie temporală, putem avea SRS cu distribuţie temporală uniformă, neuniformă sau periodică. Īn general, SRS au distribuţii spaţio-temporale a permeabilităţii ce se īncadrează īn două clase: SRS cu distribuţii deterministe şi SRS stocastice.

Un SM este format dintr-o SRS īnchisă  ce constituie frontiera dintre două spaţii complementare - cel interior cu volumul V şi cel exterior. Cu ajutorul acestei SRS  putem defini trei clase (o triadă) de fluxuri:

1)   Fluxurile  , fluxuri deschise de intrare prin ;

2)   Fluxurile  , fluxuri īnchise īn volumul interior V al sistemului;

3)   Fluxurile  , fluxuri deschise de ieşire prin .

Fluxurile ce formează o triadă pot fi de mai multe tipuri, după tipul de atribut (proprietate) ce este transportat de flux, dar ele aparţin (īn cazul SM abiotice) la două clase fundamentale de fluxuri: fluxuri structurale (FS) şi fluxuri energetice (FE); pentru SM biotice şi unele SM artificiale se mai adaugă o clasă fundamentală de fluxuri - fluxurile informaţionale (FI).

Totalitatea celor N tipuri de fluxuri diferite calitativ, incidente din exterior pe SRS a unui SM formează mulţimea influxurilor externe {FEI}. După contactul acestor fluxuri cu SRS apar alte două mulţimi de fluxuri - mulţimea refluxurilor exterioare {FER} şi mulţimea trafluxurilor exterioare {FET}. Pe partea interioară a SRS vom avea altă triadă a mulţimilor de fluxuri: {FII} mulţimea influxurilor interioare, {FIR} mulţimea refluxurilor interioare şi {FIT} mulţimea trafluxurilor interne. Mulţimea {FEF} = {FER}{FIT} formează mulţimea fluxurilor eferente SM. Fluxurile ce compun această mulţime nu ar putea exista dacă nu ar exista SM, din acest motiv aceste fluxuri sunt un indicator fundamental al existenţei SM respectiv şi a materialităţii sale. De asemenea, mulţimea {FEF} determină mulţimea cāmpurilor produse de SM.

Deoarece īn volumul interior V al SM sunt īnchise fluxurile , orice traflux exterior, de acelaşi tip cu un flux existent intern, se va compune (īnsuma vectorial) cu fluxul intern, proces numit schimbare de stare internă a SM. Odată acestă schimbare terminată, atributele comune ale fluxului rezultant vor constitui schimbarea de stare externă a SM. Intervalul temporal necesar acestei schimbări de stare externă este o măsură a proprietăţii inerţie a SM, iar schimbarea de stare externă a SM se numeşte acţiune a respectivului flux, numit flux agent. Sursa fluxului agent se numeşte obiect agent, iar SM supus acţiunii fluxului agent se numeşte obiect acţionat. Īntre două SM īntre care există un dublu şi simultan proces de acţiune reciprocă, spunem că există un proces de interacţiune. Dacă īn urma procesului de interacţiune stocul de atribut intern (transferat de fluxuri) al celor două obiecte se menţine sau sporeşte, interacţiunea respectivă este constructivă.

Proprietatea calitativă a unui SM de a se mişca faţă de un SR se numeşte energie, iar cantitatea (stocul) de energie deţinută de SM respectiv este dată de o relaţie dintre capacitanţa energetică a SM şi un atribut de stare energetică externă a SM.

Deaoarece flux īnsemnă un proces colectiv şi specific de mişcare a unei mulţimi de obiecte elementare, orice flux material presupune existenţa unei energii distribuite pe obiectele materiale elementare ale fluxului. Dacă fluxul este coerent deschis, această energie distribuită este o energie cinetică, dacă fluxul este total īnchis īntr-un volum finit, energia distribuită este o energie internă din acel volum, iar dacă fluxul material este stocastic şi imobil īn ansamblu, energia conţinută īn fluxul respectiv este energie potenţială.

Energia transportată de un flux material, detaşată de celelalte proprietăţi ale obiectelor purtătoare, constituie un flux energetic (FE). Cantitatea elementară de energie conţinută de un element de flux material este o cuantă de energie. La impactul unui FE cu SRS a unui SM există nişte reguli de compunere dintre FE incident (agent) şi FE stocat īn SM (fluxul de reacţie):

1)   Compunerea FE are loc exclusiv pe o SRS;

2)   Pentru FE transmitanţa SRS nu poate fi niciodată nulă;

3)   Se compun doar componentele coerente şi colineare ale FE interactive;

4)   Procesul de compunere a FE interactive are loc pānă la epuizarea resurselor unuia dintre fluxuri;

5)   Īn cursul procesului de compunere, la echilibru, fluxurile coerente egale şi de sens contrar se pot transforma (īn anumite cazuri) fie īn fluxuri stocastice, fie īn fluxuri coerente īnchise;

6)   La terminarea procesului de compunere, cānd starea de echilibru dispare, fluxul stocat remanent se poate transforma (īn anumite cazuri) īn flux coerent.

Suprafaţa abstractă inclusă īn volumul SRS, pe care fluxul agent şi cel de reacţie au densităţi (VDF) egale şi de sens contrar se numeşte suprafaţă de echilibru, iar dacă această suprafaţă este imobilă faţă de o referinţă externă, starea celor două fluxuri antagoniste este o stare de echilibru. Variaţia globală a unui FE incident pe SRS a unui SM se numeşte forţă, iar densitatea superficială a acestei variaţii se numeşte presiune. Īn condiţii de dezechilibru dintre FE agent şi FE de reacţie, cantitatea de energie cedată de FE agent sistemului acţionat este proporţională cu deplasarea suprafeţei de echilibru şi se numeşte lucru mecanic. Forţa ce produce lucru mecanic este o forţă activă.

Pentru formarea şi distrugerea naturală a SM, filosofia obiectuală propune următoarele legi:

1)   Un SM se poate forma īn condiţii de stare a mediului ambiant favorabile acestei formări, şi poate fi distrus īn condiţii nefavorabile de stare ale aceluiaşi mediu.

2)   Sistemul material se constituie pentru acoperirea cel puţin parţială a necesităţilor de flux ale elementelor sale, asigurāndu-se astfel satisfacerea cererii de flux a acestor elemente īn condiţii mai bune decāt īnaintea formării sistemului, prin furnizarea reciprocă de fluxuri (recirculare import/export) īntre elemente.

3)   Cererea globală de flux a sistemului, din spaţiul exterior acestuia, va fi īntotdeauna mai mică decāt suma cererilor individuale de flux ale elementelor sale.

4)   Dacă un element al unui SM primeşte din exterior fluxuri mai intense decāt fluxurile recirculate, elementul părăseşte sistemul.

5)   Interacţiunea dintre elementele SM este īntotdeauna bilaterală.

6)   Orice sistem format din SM este SM.

 

Copyright © 2006-2008 Aurel Rusu. All rights reserved.