filozofia obiectuala

8.2 Obiectele reale şi proprietăţile lor

Dacă analizăm proprietăţile obiectelor reale înconjurătoare, vom observa că aceste proprietăţi sunt în număr finit, ba mai mult, unele proprietăţi sunt comune unor grupuri de obiecte diferite. Am putea spune că mulţimea atributelor (proprietăţilor) obiectelor reale este finită în interiorul unui limbaj oarecare (să spunem limbajul natural). Această mulţime finită de atribute se regăseşte în interiorul limbajului respectiv sub forma unei mulţimi finite de cuvinte - fondul lexical ce descrie atributele obiectelor. Mai observăm că proprietăţile obiectelor pot fi grupate după organele noastre de simţ cu care le percepem în:

-     Proprietăţi vizuale: formă, culoare, poziţie spaţială (faţă de referinţa internă a ochiului, faţă de referinţa internă a corpului uman şi faţă de referinţa internă a obiectului vizat), viteză de mişcare, starea suprafeţei (luciu, textură etc.) etc.

-     Proprietăţi tactile: duritate, rugozitatea suprafeţei, poziţie spaţială a zonei cu contrast de presiune faţă de referinţa internă de poziţie a corpului etc.

-     Proprietăţi auditive: zgomot produs de obiect sau de mişcarea mâinii sau a altui obiect pe suprafaţa acestuia, zgomotul produs de ruperea sau spargerea obiectului, direcţia (poziţia spaţială a) sursei de zgomot etc.

-     Proprietăţi termice: cald, rece (în comparaţie cu temperatura pielii, zona de amplasare a senzorilor termici), poziţia spaţială a zonei cu contrast de temperatură faţă de referinţa internă de poziţie a corpului etc.

-     Proprietăţi kinestezice (proprioceptive): formă, greutate, ordin de mărime spaţial, poziţie relativă faţă de referinţa internă a corpului etc, proprietăţi date de distribuţia spaţială a gradului de contracţie şi tensionare a muşchilor "din dotarea" biosistemului.

-     Proprietăţi gustative şi olfactive, atribute de structură stereochimică ale unor fluxuri moleculare cu suport lichid, respectiv gazos ce provin din obiect etc.

 

Comentariul 8.2.1: Pe lângă proprietăţile enumerate mai sus, pe care le putem numi proprietăţi senzoriale directe, mai există un număr neprecizat de proprietăţi indirecte, obţinute cu ajutorul convertoarelor artificiale de fluxuri, mijloace de extindere a domeniilor de percepţie dincolo de domeniile naturale ale acestora (domeniul fotonilor IR, UV, X,   sau a temperaturilor mai joase sau mai înalte decât domeniul receptorilor termici, domeniul infra sau ultra acustic, proprietăţile electrice sau magnetice etc.). Ceea ce trebuie subliniat este că orice proprietate indirectă este până la urmă convertită tot într-o proprietate directă (senzorială), singura cale de acces la SPI intern de relaţii cu exteriorul (sistemul nervos somatic). Tot în categoria proprietăţilor indirecte intră o clasă foarte extinsă de proprietăţi procesuale (comportamentale) aplicabilă atât SM abiotice dar mai ales biosistemelor, care diferenţiază între ele sistemele după modul în care se comportă în decursul unor procese specifice. De exemplu proprietăţi cum ar fi flexibil, maleabil, ductil etc., se referă la modul în care se comportă materialul respectiv în timpul anumitor procese: îndoire, deformare, trefilare etc. La oameni, aceste atribute comportamentale sunt mult mai numeroase decât  atributele directe, desemnând tipuri caracteriale (coleric, sanguin, limfatic etc), stări psihice (vesel, trist, calm, agitat etc) şi multe altele. Toate aceste atribute comportamentale sunt însă obiecte compuse, formate din succesiuni (distribuţii temporale) de proprietăţi directe, înregistrate pe durate mari de timp pe parcursul vieţii organismului. Am omis intenţionat anumite organe de simţ, fie datorită rolului lor redus în percepţia umană (cum este cazul organului vomeronazal), fie datorită faptului că nu au legătură cu percepţia fluxurilor externe (cum este cazul sistemului vestibular sau al celui de percepţie a stărilor interne organismului).

 

Să analizăm acum fiecare din aceste grupe de proprietăţi pentru a vedea care sunt cauzele acestora (care este suportul material al proprietăţilor). La nivelul de cunoaştere existent acum, ştim că proprietăţile vizuale şi termice ne parvin prin intermediul fluxurilor de fotoni emise sau reflectate de obiectul perceput ; dacă fotonii au lungimi de undă cuprinse în domeniul vizibil (400…800 nm) ei vor fi percepuţi de senzorii vizuali (ca senzaţie vizuală), dacă au lungimi de undă cuprinse în domeniul infraroşu (900nm …1mm) ei vor fi percepuţi de senzorii termici (ca senzaţie termică).

Proprietăţile auditive ale unui obiect ne parvin prin intermediul undelor de presiune generate în mediul (aer, apă etc) ce se interpune între noi şi obiect, de procesele ce au loc în obiectul emiţător. Aceste unde se propagă prin mediul respectiv (avem aşadar tot un flux de propagare), o parte a acestui flux fiind captat de organul nostru de percepţie. Şi în acest caz avem un interval de frecvenţe perceptibile (20…20000 Hz).

Proprietăţile tactile şi kinestezice ne parvin tot prin intermediul fluxurilor, de data aceasta fluxuri stocastice (de presiune). Senzorii tactili percep presiunea apărută la contactul direct dintre piele (locul de amplasare al senzorilor) şi SRS a obiectului perceput, în timp ce senzorii kinestezici percep tot o presiune (de întindere, de tensionare) a fibrei musculare.

Proprietăţile gustativ/olfactive sunt transmise prin fluxuri moleculare provenite din obiectul perceput şi transportate fie prin aer, pentru senzorii olfactivi, fie printr-un mediu lichid (soluţii, suspensii sau emulsii cu substrat apa), pentru senzorii gustativi.

Din cele scrise mai sus putem trage următoarele concluzii:

1)   Un obiect real oarecare este identificabil (recognoscibil) doar prin reuniunea proprietăţilor sale percepute de organele noastre de simţ şi stocate în memorie, proprietăţi ce sunt distribuite pe domeniul spaţial finit al obiectului.

2)   Proprietăţile (atributele) obiectului ne parvin prin intermediul unor fluxuri eferente obiectului (de la obiect la organele noastre de simţ) - fluxuri de fotoni pentru senzorii vizuali şi termici, fluxuri moleculare pentru senzorii gustativi şi olfactivi, fluxuri stocastice (de presiune) pentru senzorii tactili şi acustici etc.

3)   Fluxurile percepute de organele noastre de simţ sunt fie produse de obiect (emergente din interiorul acestuia) fie deviate (reflectate) de acesta, aşadar aceste fluxuri nu ar putea exista în absenţa obiectului sursă.

4)   Prezenţa unui flux eferent dintr-un obiect, a cărui intensitate depăşeşte pragul de sesizare al organului de simţ corespunzător, este pentru sistemul de percepţie o informaţie care atestă existenţa obiectului (la momentul percepţiei).

5)   Proprietăţile senzoriale descrise mai sus sunt proprietăţi fundamentale (elementare) ale obiectelor din lumea reală (materială), aşadar aceste proprietăţi şi procesele asociate lor formează baza tuturor proprietăţilor de nivel mai ridicat (mai complexe) ale oricărui obiect real.

6)   Fiecare organ de simţ este specializat în receptarea (detecţia, perceperea) unui anumit tip de flux material (fie el coerent sau stocastic, de propagare sau deplasare), aşadar fiecare proprietate distinctă a unui obiect real se datorează unui anumit tip de flux, intensităţii acestuia, distribuţiei spaţiale, temporale sau frecvenţiale a acestuia pe domeniul spaţial ocupat de obiect.

7)   Variaţia (schimbarea, modificarea) în timp a unei anumite proprietăţi asociate unui obiect am văzut că se numeşte proces specific. Deoarece fiecare proprietate elementară are la origine un anumit tip de flux, fiecare proces specific al proprietăţii respective are la origine un proces suferit de fluxul suport şi implicit de către obiectul sursă al respectivului flux.

 

Copyright © 2006-2008 Aurel Rusu. All rights reserved.