filozofia obiectuala

8.6 Modelul general de SPI

După această extrem de succintă prezentare a structurii generale a două tipuri de SPI, cele naturale neuronale[1] şi cele artificiale, nu putem să nu observăm, oricât ar părea de bizar la prima vedere, că între aceste clase de SPI realizabile există elemente comune care pot forma un model general al acestor tipuri de SM. Pentru început însă, este nevoie să facem o precizare foarte importantă: SPI, atât cele naturale cât şi cele artificiale, sunt o subclasă a sistemelor materiale, aşadar sunt sisteme cu materialitatea dobândită de la sistemele abiotice suport, cu toate atributele specifice ale SM abiotice, dar la care se adaugă atributele specifice SPI. Din p.d.v. al complexităţii (al nivelului de organizare), SPI sunt însă sisteme extrem de complexe faţă de sistemele ce formează mulţimea lor generatoare - sistemele abiotice.

Pe baza descrierilor structurale ale celor două tipuri de SPI prezentate mai sus, putem acum să extragem componentele comune ale celor două tipuri de sisteme:

1)   Existenţa unei SRS (ca pentru orice SM) ce defineşte (separă) un interior şi un exterior al sistemului.

2)   Pe această SRS există zone specializate de transfer, cu arie definită şi cu localizare invariantă faţă de referinţa spaţială internă, prin care se pot face transferuri controlate de fluxuri. Prin zonă specializată se înţelege o porţiune de SRS a cărei permeabilitate (transmitanţă) este selectivă la un anumit tip de flux, permeabilitate ce poate fi controlată din interiorul SPI. Aceste zone fac parte din unităţile de intrare/ieşire ale SPI.

3)   În interiorul SPI există o clasă specială de SM şi anume sistemele suport de informaţie (SSI) interne, sisteme ale căror proprietăţi sunt sesizabile de către SPI, şi care proprietăţi sunt strict dependente de proprietăţile fluxurilor receptate de unităţile de intrare.

4)   Tot în interiorul SPI există un subsistem numit unitate de prelucrare a informaţiei, cu următoarele caracteristici specifice:

a)   Capacitatea de a sesiza (percepe, determina) proprietatea specifică a SSI interne (proprietate ce constituie reprezentarea unei proprietăţi percepute de la un obiect extern SPI) şi de a discerne între două valori diferite ale acestei proprietăţi.

b)   Capacitatea de a modifica după anumite reguli această proprietate şi deci şi informaţia conţinută în SSI.

c)   Capacitatea de a percepe o succesiune (distribuţie) temporală a valorilor asociate la două SSI de intrare, cu alte cuvinte de a distinge între o valoare anterioară şi una prezentă.

5)   Un alt subsistem esenţial al SPI este unitatea de stocare a SSI (memoria SPI), la care are acces unitatea de prelucrare. În această unitate este păstrată întreaga informaţie dobândită pe parcursul existenţei funcţionale a SPI.

6)   Între toate subsistemele interne ale SPI este nevoie să existe o circulaţie (nişte fluxuri) de SSI, aşadar trebuie să existe nişte căi de comunicaţie pentru ghidarea acestor fluxuri interne. Aceste fluxuri, pentru a nu avea pierderi pe traseu, trebuie să fie cu secţiune efectivă constantă (fluxuri izotome).

7)   Menţinerea fluxurilor de SSI interne şi a fluxurilor funcţionale ale componentelor SPI, condiţie sine qua non a funcţionării acestuia, determină necesitatea unei alimentări suplimentare cu energie faţă de consumul energetic normal al suportului abiotic din care sunt formate subsistemele SPI. Această energie suplimentară se obţine de la fluxurile de alimentare de nivel II (primul nivel fiind cel de alimentare al SM abiotice), fluxuri asigurate de sistemul material gazdă (în cazul biosistemelor) sau de sisteme speciale de alimentare (în cazul SAPI).

Conform celor arătate mai sus, modelul general de SPI propus de filosofia obiectuală, valabil atât pentru SPI naturale cât şi pentru cele artificiale este format din următoarele subsisteme materiale esenţiale:

1)      Unităţile de intrare, ce convertesc fluxurile externe incidente pe zonele specializate ale SRS în fluxuri de SSI interne corespondente;

2)      Unităţile de ieşire, ce fac conversia inversă, de la fluxurile interne de SSI la fluxuri emergente şi transmisibile în exteriorul SPI;

3)      Sistemul de comunicaţie intern, ce asigură canalizarea fluxurilor interne de SSI;

4)      Unităţile de prelucrare a informaţiei, capabile să perceapă structura SSI interne şi să opereze cu această structură conform regulilor de prelucrare a informaţiei specifice unui SPI dat;

5)      Mulţimea organizată a SSI interne, mulţimea generatoare a SSI purtătoare de informaţie[2]organizată ca un obiect invariant numit memorie ;

6)      Unităţile de alimentare energetică de nivel II.

Înţelegerea acestui model general de SPI nu se poate face suficient de clar până nu lămurim ce sunt sistemele suport de informaţie, această clasă de SM fără de care nu este posibilă existenţa niciunui proces de prelucrare a informaţiei.

 



[1] SPI neuronale sunt cele mai bine cunoscute sisteme naturale de prelucrare a informaţiei dar trebuie să ţinem cont că aceste sisteme funcţionează pe baza mecanismelor fundamentale de prelucrare a informaţiei din interiorul celulei, mecanisme încă insuficient cunoscute astăzi. Din acest motiv nici nu am inclus descrierea SPI intracelular în prezentarea de mai sus, dar pornim de la premiza că elementele fundamentale ale structurii generale a unui SPI sunt prezente şi la acest nivel de organizare.

[2] Existând în interiorul SPI (mai ales la SAPI) şi o fracţiune din mulţimea SSI ce nu conţine informaţie (SSI vide de informaţie, rezerva de memorie).

Copyright © 2006-2008 Aurel Rusu. All rights reserved.