filozofia obiectuala

8.8 Asocierea de valori semantice valorilor sintactice ale SSI interne

Am văzut în paragrafele anterioare că noţiunea de informaţie este inseparabil legată de existenţa unor SM suport, şi că ea reprezintă totalitatea proprietăţilor invariante ale respectivelor sisteme, percepute de către un alt tip de SM specializat - sistemul de prelucrare a informaţiei - sistem al cărui model general l-am prezentat mai înainte. Dacă nu a reieşit clar până acum, facem o subliniere explicită: informaţia (în viziunea filosofiei obiectuale) nu există decât pentru clasa de sisteme materiale SPI, singurele sisteme capabile să opereze cu acestă noţiune.

Aşa cum arătam la începutul acestui capitol, pentru SM abiotice naturale, informaţia şi tot ce derivă din ea (cum ar fi obiectele abstracte) nu există, pentru că aceste sisteme nu posedă SPI care să perceapă şi să prelucreze această informaţie.

 

Comentariul 8.8.1: Acest fapt are implicaţii neaşteptate asupra concepţiilor noastre privind unele obiecte abstracte (obiecte pe care le vom defini şi comenta în capitolul următor, dar pe moment le asimilăm cu informaţia conţinută într-un SSI). Una din greşelile frecvent comise de oameni este aceea de a atribui o existenţă reală, independentă de suportul lor material (SSI), unor obiecte abstracte, pentru simplul motiv că al nostru creier poate face astfel de separări între proprietăţile obiectelor, şi le poate detaşa de obiectul căruia i-au fost atribuite iniţial, deoarece fiecare proprietate este asociată cu un SSI intern distinct. Numai că ceea ce se petrece în creierul nostru este o prelucrare de informaţie, proces ce este cvasitotal independent de lumea exterioară (creierului) şi ale cărui rezultate nu au întotdeauna un corespondent în lumea reală, externă. Proprietăţile SM, pe care SPI uman le percepe şi le stochează în memoria noastră, sunt doar proprietăţi ale unor SM sau ale unor procese reale în care sunt implicate SM, şi nu obiecte reale, materiale, cu existenţă independentă, aşa cum sunt considerate în multe cazuri. Una din cele mai frecvente astfel de atribuiri de “existenţă independentă” este cea a timpului (care conform filosofiei obiectuale este o proprietate a proceselor), sau cea a energiei (o proprietate a fluxurilor materiale), sau a multor alte asemenea proprietăţi. Vom vedea în continuare că timpul este doar o proprietate şi anume o proprietate specifică proceselor reale (este atributul suport al distribuţiilor temporale), mai ales a celor periodice, unde este clar definit, dar el este o proprietate atribuită reprezentărilor obiectelor externe (adică unor SSI interne) de către SPI şi deci este un atribut intern al acestuia.

 

Dar să revenim la asocierea valorilor semantice pe valorile sintactice suport. Pentru că procesele prelucrării informaţiei au loc în interiorul SPI, ne vom ocupa şi noi în special de asocierea respectivelor valori pe SSI interne. Am văzut că SSI au (pentru un număr finit de elemente din compunerea lor), o varietate finită de astfel de structuri posibile, iar SPI trebuie să fie capabil să distingă (să separe) aceste structuri posibile între ele. De asemenea, am văzut că fiecărei structuri posibile a SSI interne (fiecărei valori sintactice) trebuie să-i corespundă o valoare semantică distinctă - informaţia externă asociată acestei structuri. Să vedem mai întâi cine face această atribuire a valorii semantice unei anumite valori sintactice.

Pentru SAPI, am discutat mai înainte că această atribuire dintre valoarea sintactică a unui cuvînt binar şi semnificaţia sa (valoarea semantică) este făcută artificial, prin convenţie (o colecţie de reguli), fie de către constructorul procesorului pentru codurile instrucţiunilor, fie de către programator pentru tipul de date prelucrate. În cazul programatorului este treaba lui ce fel de valoare semantică cantitativă sau calitativă va atribui unui anumit cuvânt, această atribuire fiind complet indiferentă procesoarelor actuale, care nu pot separa între ele decât valorile sintactice ale SSI interne. Cu alte cuvinte, din motive de universalitate a aplicaţiilor, procesoarele artificiale nu pot atribui singure valori semantice mulţimii valorilor sintactice interne.

 

Pentru SNPI problema se pune cu totul altfel. Discutăm cazul SPI uman, fiind de departe cel mai bine cunoscut. Aici există “din construcţie” o departajare calitativă a canalelor de intrare a informaţiei, mai întâi pe tipuri generale de proprietăţi (fluxuri) sesizate (aşa numitele organe de simţ), apoi pe proprietăţi specifice în cadrul fiecărui organ de simţ. Separarea pe tipul de proprietate sesizat este făcută în primul rând prin structura internă a celulelor senzoriale (deci prin diferenţiere genetică), capabile să recepteze doar un anumit tip de flux, sau o anumită proprietate a fluxului (cum ar fi direcţia sau frecvenţa), iar apoi prin poziţia acestor celule, mai întâi faţă de referinţa internă a organului, apoi a organului faţă de referinţa internă a organismului. Important pentru scopul acestui paragraf este faptul că în cazul SNPI, toate celulele senzoriale, ale tuturor organelor de simţ, funcţionează simultan (în paralel), aşa cum simultan funcţionează şi lanţurile neuronilor la care acestea sunt conectate. De ce trebuie să funcţioneze în paralel şi sincron vom vedea puţin mai încolo.

 

Comentariul 8.8.2: Dacă ar fi să comparăm un SAPI obişnuit de astăzi care este capabil să opereze cu cuvinte de până la 256 de biţi (cuvântul fiind format din numărul de biţi pe care procesorul îi poate prelucra simultan), atunci “procesorul” uman operează cu cuvinte de câteva sute de milioane de elemente (elemente care au şi ele o structură internă ce reprezintă intensitatea fluxului elementar receptat de o singură celulă). Chiar şi în cazul supercalculatoarelor actuale cu zeci de mii de procesoare în paralel, paralelismul operaţiilor are drept singur scop creşterea vitezei de prelucrare şi nu separarea semantică a fluxurilor de informaţie.

 

În terminologia specifică acestei lucrări, putem spune că în cazul SNPI neuronale există o distribuţie spaţială invariantă a unităţilor elementare de intrare pe SRS a SPI (vezi anexa X.18), distribuţie definită faţă de sistemul intern de referinţă al organismului.

Această distribuţie generală a unităţilor elementare de intrare în SNPI este divizată în clase specializate pe anumite tipuri de proprietăţi (fluxuri) sesizabile, clase ce vor forma organele de simţ specializate, aşadar există o distribuţie definită (şi invariantă) a valorilor semantice recepţionate, distribuţie ce se menţine până la intrarea în creier. Aici datorită accesului interconectiv dintre neuroni (a fluxurilor recirculate între aceştia), pot exista schimburi de SSI între domeniile semantice (disjuncte până la intrarea în creier).

 

Copyright © 2006-2008 Aurel Rusu. All rights reserved.