9.6 Nedeterminare şi informaţie

Pentru un atribut al unui obiect real, cu domeniul de valori al atributului său existenţial delimitat, este posibil un experiment la un moment dat, în urma căruia se determină valoarea atributului, adică din mulţimea finită de valori este desemnată una singură ca valoare reală (aşa numita valoare realizată, valabilă evident numai în momentul determinării).

Comentariul 9.6.1: Termenul de valoare cantitativă a atributului trebuie înţeles în sensul prezentei lucrări, cu alte cuvinte ca o diferenţă finită faţă de un reper invariant (referinţa), valoare asociată permanent cu un interval de nedeterminare (în cazul nostru, cum se va vedea mai jos, acest interval de nedeterminare este DV_R). Această precizare este esenţială deoarece în filosofia obiectuală există aşa cum am arătat până acum, două tipuri de valori numerice: valori absolut exacte (VAE), al căror interval de nedeterminare este nul, aşadar acestea conţin o cantitate infinită de informaţie (fiind irealizabile atât material cât şi abstract) şi valori normale, formate dintr-o valoare relativ exactă (VRE) la care se asociază un interval de nedeterminare (trunchiere, aproximaţie). Valorile absolut exacte, obiecte virtuale, sunt cele ce formează în matematici axa numerelor reale.

Să admitem că înainte de efectuarea experimentului cunoaşterea noastră în privinţa valorii atributului era nulă, după acest experiment este diferită de zero. Presupunem de asemenea că numărul de valori posibile (şi echiprobabile) ale domeniului este finit, toate nerealizate înainte de experiment, astfel nedeterminarea este totală iar informaţia nulă. După cum le spune şi numele, nedeterminarea şi determinarea sunt complementare (având ca bază a complementarităţii realitatea absolută).

Nedeterminarea totală care corespunde cu informaţie nulă, este referinţa absolută faţă de care se evaluează cunoaşterea (cantitatea de informaţie) dobândită prin experiment. Cantitatea de informaţie (atributul existenţial al informaţiei) obţinută în urma efectuării unui experiment, prin care se reduce (restrânge) un domeniu iniţial de valori posibile  la un domeniu final mai redus , este dată prin definiţie de relaţia:

                                                                                                    (9.6.1)

iar unitatea de măsură a acestui atribut este cantitatea de informaţie obţinută în urma determinării (tot prin experiment) a realizării unui eveniment din două echiprobabile (restrângerea domeniului de valori la jumătate din valoarea iniţială). Pentru acest caz, relaţia 9.6.1 ne dă:

                                                    [bit]                                               (9.6.2)

Comentariul 9.6.2: Majoritatea biosistemelor posesoare de sistem de percepţie vizual au două exemplare din acest tip de sistem (ochii) aşezate simetric faţă de un plan vertical ce trece prin axa antero-posterioară (unul din elementele sistemului de referinţă intern), plan ce împarte întregul spaţiu observabil în două semispaţii (stâng şi drept). Dacă biosistemul percepe un obiect, o primă localizare a acestuia se face într-unul din aceste semispaţii, fapt ce furnizează SPI al biosistemului un bit de informaţie, apoi urmează localizarea în semispaţiile sus-jos şi faţă-spate, localizare ce mai furnizează încă doi biţi. Restul procesului de determinare a poziţiei obiectului (restul biţilor de informaţie) îl furnizează de acum ochiul animalului, capabil de o separare şi mai precisă a poziţiei obiectului, dar de această dată faţă de sistemul intern de referinţă al ochiului. Acest sistem de referinţă intern al organului vizual este bazat tot pe o divizare a ariei de elemente sensibile în câte două domenii (stâng-drept şi sus-jos dar faţă de SR intern al ochiului), divizare ce permite comanda diferenţială a muşchilor oculari, ai capului şi chiar a trunchiului animalului pentru urmărirea mişcărilor obiectului observat). Altă informaţie suplimentară referitoare la poziţia unui obiect extern este furnizată de celelalte organe de simţ ale SPI animal (sistemul proprioceptiv, auditiv, olfactiv etc.)

Cantitatea de informaţie este aşa cum precizam mai sus, atributul existenţial al obiectului abstract informaţie. Informaţia este un obiect abstract cu nivel de abstractizare foarte ridicat, conform terminologiei filosofice clasice făcând parte din clasa categoriilor (cu tote că are nivel de abstractizare mai înalt decât oricare din ele). Acest nivel de abstractizare foarte ridicat face ca definirea informaţiei prin metoda clasică (gen proxim plus diferenţă specifică) să nu poată fi utilizat, informaţia nemaiavând gen proxim (genul proxim este un obiect abstract cu nivel de abstractizare imediat superior sau imediat inferior obiectului de definit).

Filosofia obiectuală face totuşi nişte precizări referitor la această noţiune:

1)   Dacă fiecare sistem material este o formă de existenţă a materiei, toate aceste forme (obiecte materiale) având un acelaşi model general (modelul triadei de fluxuri), putem spune că fiecare sistem abstract este o formă de existenţă a informaţiei, existând şi pentru aceste forme un model general (modelul general de obiect ce reflectă totalitatea proprietăţilor asociate unui SSI de către un SPI).

2)   Dacă totalitatea SM şi a proceselor în care acestea sunt implicate formează lumea reală (realitatea), totalitatea sistemelor abstracte formează lumea abstractă (existentă numai pentru clasa SPI şi cu dimensiuni dependente de nivelul de performanţă al acestora).

3)   Dacă lumea reală are o existenţă independentă de existenţa SPI şi este unică, lumea abstractă este strict legată de un anumit SPI, fiecare SPI, prin intermediul SSI interne, având o reprezentare proprie a lumii reale pe care el o poate percepe (imaginea realităţii cunoscute accesibile). Un SPI este capabil să perceapă câteva din atributele unui obiect extern acestuia (extern SPI). Totalitatea acestor proprietăţi, fiecare cu atribut existenţial nenul, percepute în paralel (deci simultan) la un singur PD temporal formează informaţia asociată (de SPI), la acel PD temporal, obiectului respectiv. Iată că obiectul abstract stare a unui obiect nu este altceva decât această informaţie asociată de către SPI unui obiect perceptibil. Cantitatea de informaţie conţinută în fiecare atribut perceptibil este cu atât mai mare cu cât valoarea acestuia are un grad mai mic de nedeterminare (adică cu cât această valoare este mai invariantă, mai exactă).

4)   Nedeterminarea unei mărimi într-un anumit interval mai înseamnă şi că valoarea respectivă este variabilă în interiorul intervalului, fie cu legi de variaţie cunoscute, fie necunoscute, dar dacă există atribute invariante distribuite pe respectivul interval, aceste atribute constituie o informaţie asociată variaţiei (procesului)[1]. Informaţia parvine SPI în momentul unui experiment care permite evaluarea valorii atributului cu o nedeterminare mai mică decât înaintea experimentului. Observăm că probabilitatea şi calculul cu probabilităţi nu furnizează SPI mai multă informaţie decât cea folosită ca bază pentru calculul probabilităţii, deoarece acest calcul nu restrânge nedeterminarea. Creşterea cantităţii de informaţie stocată în memoria SPI se poate face în majoritatea cazurilor numai prin experiment (o realizare a evenimentului probabil).

Comentariul 9.6.3: Mai există o cale de sporire a cantităţii de informaţie conţinută în memoria unui SPI şi anume determinarea unor relaţii invariante între datele experimentale (aşa numitele legi invariante între valorile unor atribute ce aparţin obiectelor reale). Am văzut că aceste relaţii invariante (clasicele funcţii continue) conţin (dacă sunt şi adevărate) o cantitate cvasiinfinită de informaţie, ele substituind un număr foarte mare de relaţii individuale de atribuire. Dar la aceste legi nu se poate ajunge decât pe baza existenţei prealabile (şi prelucrării) a unui masiv de date experimentale (valori concrete ale atributelor ce vor forma suportul viitoarei legi).

5)   Existenţa unor interdicţii (limitări, constrângeri) în ce priveşte valoarea unei mărimi este echivalentă cu existenţa unui determinism (cunoaştere, invarianţă, limitare a domeniului) al atributelor - acela de a avea valorile cuprinse într-un anumit interval. Prin contrast, permisiunea, libertatea, corespund nedeterminării, care dacă este totală înseamnă informaţie nulă.

Comentariul 9.6.4: în cazul SM distribuite de tip S, care au interdicţii impuse elementelor atât în ce priveşte translaţia cât şi în ce priveşte rotaţia, valorile medii invariante ale poziţiilor elementelor constituie informaţia internă, în timp ce vibraţiile elementelor (atât cele de translaţie cât şi cele de rotaţie) constituie intervalul de nedeterminare al acestor poziţii.