3.3 Organizarea ierarhică a obiectelor

Fie obiectul O₁ din fig. 3.3.1, cu referinţa internă R₁ (evaluată faţă de referinţa externă absolută R₀)[1], care are în compoziţie (în structura sa internă) câteva obiecte O₂ (din care este reprezentat doar unul), care la rândul lor conţin câteva obiecte O₃  ş.a.m.d.

Fig. 3.3.1

Dacă atributul de care vorbim este poziţia spaţială (dar discuţia este valabilă şi pentru alte atribute), poziţia unui obiect O₃ faţă de R₀ este:

                                                                                                              (3.3.1)

unde  este vectorul de poziţie al referinţei interne R₃ faţă de R₂ ,  este vectorul de poziţie al referinţei interne R₂ faţă de R₁ etc.

Să considerăm că obiectul O₃ este nedecompozabil, adică fie el nu mai are o structură internă, fie nu mai există informaţii despre o astfel de structură. Aşadar acest tip de obiect are din p.d.v. analitic (în sensul decompozabilităţii) nivelul unitate. Dar tot acelaşi obiect poate fi element pentru un obiect sintetic (în sensul compozabilităţii) O₂. Acest obiect sintetic (compus, obţinut în urma unei sinteze) va conţine în domeniul său interior mai multe obiecte de tip O₃ ale căror atribute externe vor fi evaluate faţă de referinţa R₂. Un asemenea obiect (O₂), va avea nivelul analitic egal cu doi (poate fi descompus doar un singur nivel). Obiectul O₂ poate fi la rândul său component al unui alt obiect O₁ care va avea prin urmare nivelul analitic egal cu trei, la care există o altă referinţă internă R₁ externă tuturor componentelor O₂.

Din cele scrise până aici putem face următoarele observaţii:

1)   Obiectele sunt decompozabile până la o limită informaţională internă egală cu zero (informaţie nulă), această limită fiind stabilită fie prin convenţie (în cazul obiectelor abstracte), fie prin atingerea pragului cunoaşterii existente la un moment dat (de exemplu în cazul obiectelor materiale abiotice, aşa cum arătam în cap. 1).

2)   Nivelul de organizare al obiectelor coincide cu nivelul de organizare al sistemelor de referinţă ataşate acestor obiecte, sistemele interne de referinţă fiind substitute abstracte pentru obiectele respective (relaţiile externe dintre obiecte sunt de fapt relaţii dintre sistemele lor de referinţă).

3)   Referinţa externă tuturor obiectelor dintr-un şir al nivelurilor de organizare, cu cel mai ridicat nivel analitic (în cazul nostru R₀) este o referinţă absolută, oricare altă referinţă din şir fiind relativă (dependentă printr-o relaţie) faţă de aceasta. Nemaiexistând o altă referinţă care să-i dicteze valoarea, această referinţă va avea valoarea zero. Şi nivelul referinţei absolute (mai ales pentru modelele proceselor reale) este dependent de nivelul cunoaşterii existent la un moment dat.

4)   Compunerea (sinteza) obiectelor se face respectând criteriile de existenţă ale obiectelor, atât pentru fiecare component în parte, cât şi pentru obiectul compus rezultat (criteriile P1...P6).