7.1.2 Biosisteme individuale

Cu toate că este foarte evidentă, existenţa fluxurilor la biosisteme a fost remarcată (prin modelul fluxurilor) doar cu circa un secol în urmă. Observând metabolismul uman şi pe cel al animalelor, se pot remarca fluxurile de intrare (aer inspirat, alimente, apă) şi fluxurile de ieşire (aer expirat, fecale, urină, transpiraţie etc.).

Prin pătrunderea în interiorul biosistemului (sacrificare, operaţii, răniri etc.) s-au observat mai întâi fluxurile interne evidente (fluxul alimentelor, cel sanguin, limfatic), apoi fluxurile secreţiilor interne, cele nervoase, şi în final fluxurile din interiorul celulelor. Ca şi în cazul sistemelor statale, există aşadar fluxuri stocate intern, în interiorul biosistemului delimitat de SRS (de această dată existentă fizic permanent şi reprezentată de epidermă) şi fluxuri prin SRS, fluxuri import/export. Şi în cazul biosistemelor, transferul fluxurilor prin SRS este strict controlat din interior şi are loc numai prin zonele specializate de transfer (nas, gură, anus, uretră, pori etc.), apte să controleze trecerea numai a anumitor tipuri de fluxuri.

Tot ca la sistemele statale, fluxurile coerente interne, vitale, provin din nişte stocuri interne, numai că în în cazul biosistemelor nu mai există stocuri naturale preexistente (zăcăminte), toate stocurile interne fiind realizate prin acumularea fluxurilor import, începând chiar din faza embrionară.

Durata de viaţă a biosistemului[1] este strict dependentă de mărimea acestor stocuri; pentru un om obişnuit stocul de oxigen ajunge pentru câteva zeci de secunde, cel de apă pentru câteva zile, iar cel de proteine pentru circa o lună. Dacă în acest interval de timp nu se asigură un flux import care să refacă stocul, sistemul se distruge (moare).