7.3 Acţiune şi interacţiune

Să luăm în considerare cazul mai simplu al unui SM cu un singur tip de flux stocat (k=1) şi anume fluxul cinetic (al cărui VDF este , unde  este densitatea masică). înaintea acţiunii unui flux extern (tot de acelaşi tip) sistemul are un anumit flux intern stocat în volumul interior definit de SRS, din care provine fluxul emergent (de pierderi) al SM. Fluxul stocat în SM are o anumită stare (definită atât în capitolul despre procese cât şi în cel despre fluxuri), atât faţă de referinţa internă a SM cât şi faţă de o referinţă externă, stare ce va determina comportamentul (tipurile de mişcare ale) SM faţă de referinţa externă. Dacă fluxul stocat intern are o componentă comună, cu VDF faţă de referinţa externă, SM se va mişca în ansamblu cu viteza , iar dacă această componentă comună este nulă, SM va avea o poziţie invariantă faţă de referinţa externă. în momentul incidenţei unui flux extern (tot cinetic) pe SRS a SM, componenta transmisă prin SRS a acestui flux (trafluxul extern) se va compune cu fluxul intern existent anterior, compunere a două câmpuri vectoriale, în urma căreia va rezulta noua stare a fluxului stocat.

Acest proces de variaţie de stare se produce cu respectarea strictă a legii cauzalităţii, adică fluxul stocat intern în urma unei acţiuni va fi un efect (un rezultat) al existenţei şi acumulării fluxului imergent (de intrare) la fluxul stocat existent anterior. în consecinţă, un flux imergent (fluxul agent) va produce schimbări mai întâi în mediul interior al SM (modificarea stării interne) şi abia apoi va avea loc o schimbare de stare externă ("vizibilă" din exterior). Starea externă a SM este dată de componenta comună a stărilor individuale ale elementelor SM, stări modificate în urma acţiunii (a compunerii fluxului imergent cu fluxul stocat intern existent anterior).

Comentariul 7.3.1: De exemplu la ciocnirea a doi atomi de gaz inert (să zicem de neon), fiecare atom ce se mişcă este echivalent cu un flux deschis de secţiune efectivă constantă - fluxul cinetic global (impulsul) - dat de componenta coerentă T (mişcarea de translaţie a referinţei interne T atomice), care este componenta comună a tuturor mişcărilor elementelor interne ale atomilor. Cu alte cuvinte, mişcarea de translaţie cu viteză uniformă este starea externă a celor doi atomi înainte de interacţiune. Cele două SM vor interacţiona la nivelul SRS atomice formată din păturile externe ale electronilor atomici. Aici cele două fluxuri incidente externe se vor compune şi descompune după regulile transferului prin SRS, rezultând perechi de fluxuri incidente, reflectate şi transmise, faţă de referinţa locală (normala şi planul tangent la SRS în zona de impact a celor două fluxuri). Fiecare flux transmis spre interiorul fiecărui atom va produce schimbări de stare mai întâi în mediul electronic exterior (comprimarea mediului electronic din zona de impact) şi abia după aceea va schimba starea nucleelor atomice (urmată de mişcarea acestora în direcţia fluxului cinetic rezultat din compunere). Atomii în ansamblul lor se vor mişca după ciocnire (schimbarea "vizibilă", externă), deabia după terminarea acestor procese tranzitorii de transfer de fluxuri asupra întregii structuri interne atomice. în final, mişcarea rezultată în urma interacţiunii de ciocnire a atomilor (noile fluxuri rezultate din procesul de interacţiune), va fi compusă din două fluxuri cinetice coerente (ale atomilor după ciocnire). Am ales în acest exemplu doi atomi de gaz inert din cauza uniformităţii (izotropiei sferice) a SRS electronice pentru astfel de atomi, fapt ce simplifică procesul de interacţiune, componentele tangenţiale fiind reduse în acest caz (echivalentul ciocnirilor elastice dintre două bile).

Dacă asupra SM acţionează simultan mai multe fluxuri externe de acelaşi tip, schimbarea de stare externă se va produce tot în acelaşi mod menţionat mai sus, adică după direcţia componentei comune a acestor fluxuri (direcţia rezultantei); dacă această componentă comună este nulă (aşa numita stare de echilibru), nu va exista nici pentru fluxurile de ieşire o componentă externă. Reamintim chiar dacă nu mai este necesar: pentru a produce o acţiune, fluxul agent trebuie să fie un flux deschis, ale cărui linii de flux să intersecteze SRS a SM acţionat, iar SRS să fie permeabilă la acel tip de flux.

Orice flux are o sursă - stocul - din care acesta provine. Pentru  fluxurile emergente din SM (cele care produc câmpuri) stocul îl constituie fluxurile stocate intern. Aceste fluxuri emergente fiind fluxuri deschise, vor putea produce la rândul lor acţiuni asupra SM externe.

Comentariul 7.3.2: Definiţia 7.3.5 conţine valoarea semantică a noţiunii de interacţiune în cazul "mai delicat" al interacţiunilor la distanţă, prin intermediul câmpurilor produse de două SM. Aceeaşi definiţie este valabilă însă şi pentru cazul interacţiunilor directe (prin ciocnire de exemplu), şi în acest caz fiind vorba de un schimb de fluxuri reciproc între cele două SM.

Comentariul 7.3.3: Fiind vorba întotdeauna de un cuplu de fluxuri, utilizarea singularului noţiunii (adică flux interactiv) nu are sens, aşa cum nu are sens nici noţiunea de interacţiune atunci când este vorba de un SM izolat.

Aşadar, în procesul de interacţiune avem un dublu şi simultan proces de acţiune, în care fiecare SM participant la cuplu este în acelaşi timp şi obiect agent asupra partenerului de cuplu şi obiect acţionat de către partenerul de cuplu. Orice proces de interacţiune, oricât de complex este decompozabil în interacţiuni bilaterale dintre cupluri de SM.

Comentariul 7.3.4: Acest mod de a defini noţiunile de acţiune şi interacţiune, specific filosofiei obiectuale, deschide perspectiva unei înţelegeri coerente a tuturor tipurilor de interacţiuni existente în lumea reală, atât în ce priveşte înteracţiunile "fizice" dintre sistemele abiotice, cât şi în ce priveşte interacţiunile informaţionale dintre sistemele biotice, culminând cu interacţiunile complexe de ordin politic, militar, economic etc. dintre sistemele statale sau (de ce nu ?) între sistemele sociale planetare. Dacă primele tipuri de interacţiune (cele "fizice") au ca fluxuri agent aproape exclusiv fluxurile energetice, pentru biosisteme şi sistemele formate din biosisteme, interacţiunile sunt datorate atât fluxurilor energetice şi structurale, cât mai ales fluxurilor informaţionale formate din sisteme suport de informaţie (SSI despre care vom discuta mai pe larg în cap. 8).

Există o diferenţă în limbajul curent între lumea abiotică şi cea biotică şi în ce priveşte noţiunea de schimbare de stare ca urmare a unei acţiuni. Dacă în sfera abiotică această schimbare însemna variaţia unui atribut de stare fizică (mişcare, temperatură, presiune etc.), în sfera biotică variaţiile "vizibile" externe, succesive, de stare ale unui biosistem (obiectul acţionat) alcătuiesc comportamentul acestuia ca rezultat (efect) al acţiunii fluxului agent, comportament ce conţine atât componente fizice (mişcări, schimbări de formă, de temperatură etc.) cât şi componente psihice (schimbări în domeniul fluxurilor informaţionale stocate intern în SPI al biosistemului care duc la schimbări de stare psihică).

în privinţa "vizibilităţii" unei schimbări de stare, lucrurile sunt similare atât pentru SM abiotice cât şi pentru SM biotice: sunt "vizibile" (perceptibile de către un SPI exterior) acele acţiuni ce produc schimbări în fluxurile eferente obiectului acţionat, aceste fluxuri fiind unicul suport al informaţiei despre obiectul respectiv. Mai există şi condiţia suplimentară ca fluxurile eferente unui SM să intre în domeniul de percepţie al SPI, dar despre toate astea vom discuta mai pe larg începând cu cap. 8.