filozofia obiectuala

7.8 Legile formării sistemelor materiale naturale

Pentru început este necesară o precizare la titlul acestui paragraf. Pe lângă SM naturale, mai există SM artificiale, ale căror componente sunt SM naturale (care respectă legile în discuţie) dar la ale căror reguli de formare, pe lângă legile de formare ale SM naturale, se mai adaugă câteva reguli suplimentare pentru a se realiza funcţionalitatea sistemului artificial. Aceste tipuri de SM artificiale nu se autocompun în funcţie de condiţiile de mediu (dar se pot autodescompune), ci sunt compuse de către un SM posesor de SPI. Pentru SM naturale însă, filosofia obiectuală propune un set invariant de reguli, rezultate dintr-o mulţime de fapte experimentale descrise în literatura tehnico-ştiinţifică, reguli ce stabilesc atât condiţiile de formare (sinteză, compunere) a SM cât şi de distrugere (descompunere) a acestora.

I.          Un SM se poate forma (sintetiza, naşte, constitui) în condiţii de stare a mediului ambiant[1] favorabile acestei formări, şi poate fi distrus (descompus, dezmembrat, desfăcut) în condiţii nefavorabile de stare ale aceluiaşi mediu. Prin condiţii favorabile formării sistemului se înţelege condiţii nefavorabile pentru elementele singulare (din care se poate forma sistemul). Condiţii de mediu nefavorabile pentru elementele singulare înseamnă densitate (ofertă) redusă de fluxuri necesare din mediul ambiant, astfel încât trafluxul exterior prin SRS nu poate acoperi cererea de flux a elementului. Deci condiţii favorabile pentru formarea sistemului material înseamnă densitate de flux a mediului ambiant mai mică decât oferta de flux a unui element cu care asocierea este posibilă, iar densitatea de elemente asociabile în zona spaţială a formării sistemului este peste pragul necesar formării (astfel încât probabilitatea interacţunilor între elemente să fie suficient de mare). Condiţii nefavorabile pentru formarea sistemului înseamnă densitate de flux în mediul ambiant mai mare decât oferta de flux a unui element asociat.

 

Comentariul 7.8.1: Pentru ilustrarea valabilităţii acestei legi vom da numai două exemple, unul din domeniul SM abiotice şi unul din domeniul celor biotice. Exemplul 1 - Sistemele materiale din clasa AT formează prin asocieri cu numere extrem de mari de elemente, sistemele distribuite denumite în acestă lucrare medii naturale (MN). Aceste MN formează la rândul lor mari aglomerări sferoidale care sunt corpurile astronomice (CA) - stele, planete, sateliţi mari etc. Din cunoştinţele existente la acest moment, noi ştim că în interiorul acestor CA există o distribuţie radială neuniformă a presiunii şi temperaturii, distribuţie care începe de la valori foarte mici (cele existente la limita superioară a atmosferei CA) dar care atinge valori foarte ridicate în centrul CA. Cum şi presiunea şi temperatura sunt atribute dependente de densitatea de flux a unor fluxuri energetice, cu cât acestea sunt mai mari, condiţiile de formare a SM formate din atomi sunt mai nefavorabile. La anumite adâncimi începe topirea MN solide existente la suprafaţă (distrugerea sistemelor cristaline), însoţită de disocierea atomică (ionizarea cu apariţia conductibilităţii electrice), iar în centrul unor CA foarte mari (cum sunt stelele) densitatea de flux energetic a mediului este atât de mare încât se descompun până şi nucleele atomice. Aşadar ofertele mari de flux extern ale mediului ambiant favorizează existenţa elementelor singulare (neasociate) pe când deficitul (carenţa) de flux energetic favorizează asocierea elementelor în sisteme. Din acest motiv, la periferia aglomerărilor formate din MN, unde densitatea de flux este redusă, atomii nedisociaţi se asociază între ei formând mediile S şi L nedisociate. De asemenea, tot în aceste medii periferice (mai exact în cele L), au apărut (tot în urma unor condiţii favorabile formării lor) generaţia de sisteme biotice. Aceste medii periferice ale marilor aglomerări sferoidale, care conform principiilor filosofiei obiectuale pot fi formate şi din alte SM mult mai mici decât atomii, pot fi sediul şi al altor generaţii de SM cum ar fi sistemele abiotice cunoscute azi. Exemplul 2 - Animalul monocelular Dictyostelium discoideium, o eucariotă ce trăieşte în subsolul umed al pădurilor ca celulă motilă numită amoeba şi se hrăneşte cu bacterii şi fungi, are în condiţii de abundenţă a hranei un ciclu de divizare de câteva ore. în condiţii de resurse de hrană scăzute, divizarea este blocată iar organismele se asociază în structuri vermoidale cu lungimi de cca 1...2 mm formate din cca 105 exemplare. Fiecare ansamblu are un comportament total diferit de amoebele libere: este extrem de sensibil la lumină şi căldură şi migrează spre aceste surse (cu alte cuvinte, valorifică orice sursă de energie disponibilă). în timpul migraţiei, celulele se diferenţiază generând un organism asemănător (ca formă) cu o plantă (numit în engleză fruiting body). Acest nou organism conţine un mare număr de spori care pot supravieţui în condiţii ostile de mediu pentru lungi perioade de timp. Celulele spori sunt acoperite de un strat protector de celuloză, după care toate celulele organismului, cu excepţia sporilor, mor. Sporii germinează doar dacă în mediul exterior apar din nou condiţii favorabile existenţei ca amoebă[2].

 

II.       Sistemul material se constituie pentru acoperirea cel puţin parţială a necesităţilor de flux ale elementelor sale, asigurându-se astfel satisfacerea cererii de flux a acestor elemente în condiţii mai bune decât înaintea formării sistemului, prin furnizarea reciprocă de fluxuri (recirculare import/export) între elemente.

 

Comentariul 7.8.2: Pentru o mai bună înţelegere a acestei legi, cele mai potrivite exemple sunt din domeniul SM ce emit fluxuri cu atribute "de sarcină" opuse (care produc aşa numitele interacţiuni de sarcină). Pentru acest tip de SM, între sistemele ce emit acelaşi tip de flux (au aceeaşi sarcină), există interacţiuni repulsive (fiind exclusă formarea unui sistem), această formare fiind posibilă numai între sistemele ce emit fluxuri cu atribute contrarii (cu interacţiuni atractive). Interacţiunea atractivă are la bază tocmai faptul că elementul ce emite (oferă) un flux, să zicem pozitiv, are nevoie să fie alimentat (cerere) de un flux negativ. Şi în acest caz avem două exemple, unul abiotic şi unul biotic. Exemplul 1 - Un caz clasic de sistem format din SM cu fluxuri de sarcină opuse este atomul de hidrogen, care este neutru din p.d.v. al fluxului electric (sarcină zero) pentru sistemele exterioare. Acest fapt înseamnă că fluxul electric al protonului (pozitiv) şi fluxul electric al electronului (negativ) sunt recirculate în întregime între cele două elemente, acest proces de recirculare având loc într-un volum cu ordinul de mărime spaţial de câteva raze Van der Waals ale moleculei de H2. Exemplul 2 - Alt caz de interacţiuni de sarcină este cel dintre biosistemele sexuate (evident din aceeaşi specie). Şi în acest caz avem două tipuri de elemente (mascul şi femelă) care oferă fluxuri cu atribute opuse faţă de cererea lor de flux. Structura acestor fluxuri este însă mult mai complicată decât la SM abiotice, cea mai mare parte din ele fiind fluxuri informaţionale, deci şi interacţiunile dintre elemente vor fi majoritar tot informaţionale. Elementul femelă are nevoie de hormoni masculini, spermatozoizi şi protecţie împotriva agresiunilor externe, atât pentru ea cât mai ales pentru progeniturile sale, în schimb oferindu-i masculului urmaşii şi unele servicii de care acesta are nevoie. Şi în acest caz, pentru exteriorul sistemului (familiei) atributele de sarcină sunt (în majoritatea cazurilor) cvasinule, deci are loc o recirculare internă completă a fluxurilor de sarcină.

 

III.     Cererea globală de flux a sistemului, din spaţiul exterior acestuia, va fi întotdeauna mai mică decât suma cererilor individuale de flux ale elementelor sale.

 

Comentariul 7.8.3: Diferenţa dintre cererea globală de flux a sistemului şi suma cererilor individuale de flux ale elementelor din care se va forma sistemul, dar înaintea acestei formări, este reprezentată de fluxurile recirculate în interior, fluxuri pe care şi le furnizează elementele între ele, reciproc, şi care rămân stocate în interiorul sistemului până la distrugerea acestuia. Un caz particular al acestei legi tocmai l-am discutat în comentariul la Legea II, şi anume în cazul atomului de hidrogen, la care cererea externă de flux electric (de sarcină) este nulă tocmai datorită recirculării interne totale a acestor fluxuri între cele două PE complementare componente.

 

IV.    Dacă un element al unui SM primeşte din exterior fluxuri mai intense decât fluxurile recirculate, elementul părăseşte sistemul.

 

Comentariul 7.8.4: Unul din cele mai simple exemple pentru ilustrarea acestei legi este efectul fotoelectric, care constă în expulzarea unui electron periferic al unui atom în urma impactului dintre respectivul electron şi un foton cu energie mai mare decât energia de legătură a electronului (deci disocierea parţială, a sistemului). Acelaşi rezultat (disocierea) apare şi la sistemele familiale sau alte forme de asociere interumane în momentul apariţiei unei oferte mai avantajoase, care să depăşească constrângerile (echivalentul energiei de legătură) generate de vechiului contract. O altă consecinţă vizibilă a acestei legi este tendinţa de creştere a numărului de indivizi solitari în societăţile cu nivel de trai ridicat, pe baza faptului că oferta de flux extern (echivalentul ei valoric veniturile) depăşeşte nevoile curente ale respectivilor indivizi şi chiar asigură suficiente resurse pentru creşterea copiilor în condiţii de indivizi solitari (necuplaţi în familii).

 

V.       Interacţiunea (schimbul de fluxuri) dintre elementele SM (în cazul în care această interacţiune există) este întotdeauna bilaterală (decompozabilă pe cupluri), indiferent de numărul elementelor cuprinse în sistem (din acest motiv mulţimea elementelor este sistemică).

 

Comentariul 7.8.5: Sublinierea din textul adjuvant (scris cu caractere normale) la Legea V vrea să accentueze faptul că acolo unde există interacţiune (pe mulţimea tuturor elementelor unui SC şi pe mulţimea elementelor vecine în cazul unui SD), interacţiunile respective au loc întotdeauna între două elemente. în ce priveşte contribuţiile celor doi participanţi, în cazul SM abiotice şi pentru cazul interacţiunilor energetice, ele sunt egale şi de sensuri opuse (acţiunea şi reacţiunea), sau cu alte cuvinte, fluxul export al unui element spre partener este egal cu fluxul import de la partenerul de cuplu. în acest caz spunem că interacţiunea este echitabilă, situaţie valabilă necondiţionat pentru generaţia SM abiotice.

 

VI.    Orice sistem format din sisteme materiale este SM (cu alte cuvinte materialitatea unui sistem se moşteneşte de la nivelurile de organizare inferioare (elementele sale) şi se transmite nivelurilor de organizare superioare).

 

Comentariul 7.8.6: Am văzut în cadrul modelului general de SM şi vom mai vedea în capitolul următor că materialitatea unui sistem este probată (atestată) de prezenţa unei SRS ce are proprietatea de a devia (reflecta) fluxuri, şi de prezenţa fluxurilor emergente din interiorul acestei SRS. Atunci când am vorbit despre SRS a unui SM dat, am văzut că acest obiect (SRS) este format din porţiuni ale SRS ce aparţin elementelor respectivului SM, iar fluxurile sale emergente sunt şi ele formate din fluxurile emergente şi nerecirculate dintre elementele SM. Cu alte cuvinte, dacă elementele unui SM nu ar avea propriile SRS, nu ar putea exista nici SRS globală a SM, iar dacă aceleaşi elemente nu ar avea fluxuri emergente nu ar exista nici fluxurile emergente globale ale SM.

 



[1] Mediul ambiant al unui SMK (considerat atât ca referinţă pentru nivelul analitic de organizare cât şi ca referinţă spaţială pentru vecinătate) este format din mulţimea SM existente la un moment dat într-un spaţiu limitat din vecinătatea SMK , cu nivele de organizare egale sau diferite de cel al SMK , mulţime cu care sistemul SMK poate avea interacţiuni.

[2]  B.Alberts, D.Bray, J.Lewis, M.Raff, K.Roberts, J.D.Watson Molecular Biology of the Cell

       William H. Telfer, Donald Kennedy Biologia organismelor , Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1986

Copyright © 2006-2008 Aurel Rusu. All rights reserved.