7.9 Concluzii

Filosofia obiectuală propune un model universal pentru orice sistem material, model bazat pe conceptele deja introduse în capitolele anterioare: distribuţie, obiect, proces, flux şi mediu. Cu ajutorul acestora se defineşte un nou concept, cel de suprafaţă reală de separaţie ca fiind o zonă spaţială cuprinsă între două suprafeţe abstracte paralele şi concentrice, zonă în care are loc o trecere graduală de la un mediu cu o densitate de flux, la alt mediu cu o altă densitate de flux. O SRS se deosebeşte de o suprafaţă abstractă prin două proprietăţi esenţiale:

1)   Permeabilitatea (transparenţa, transmitanţa) p_k la un flux de tip k este întotdeauna subunitară (p_k<1). Transmitanţa subunitară a SRS face ca un flux incident pe ea, din interior sau din exterior, să nu fie integral transmis, şi să existe intotdeauna o componentă deviată (reflectată) a acestui flux.

2)   Deoarece SRS are o grosime nenulă, pe ea apar componentele tangenţiale ale fluxurilor incidente, reflectate sau transmise.

Distribuţia spaţială a permeabilităţii SRS permite clasificarea acestora în SRS cu distribuţie spaţială uniformă sau neuniformă, iar ca distribuţie temporală, putem avea SRS cu distribuţie temporală uniformă, neuniformă sau periodică. în general, SRS au distribuţii spaţio-temporale a permeabilităţii ce se încadrează în două clase: SRS cu distribuţii deterministe şi SRS stocastice.

Un SM este format dintr-o SRS închisă  ce constituie frontiera dintre două spaţii complementare - cel interior cu volumul V şi cel exterior. Cu ajutorul acestei SRS  putem defini trei clase (o triadă) de fluxuri:

1)   Fluxurile  _, fluxuri deschise de intrare prin ;

2)   Fluxurile  , fluxuri închise în volumul interior V al sistemului;

3)   Fluxurile  , fluxuri deschise de ieşire prin .

Fluxurile ce formează o triadă pot fi de mai multe tipuri, după tipul de atribut (proprietate) ce este transportat de flux, dar ele aparţin (în cazul SM abiotice) la două clase fundamentale de fluxuri: fluxuri structurale (FS) şi fluxuri energetice (FE); pentru SM biotice şi unele SM artificiale se mai adaugă o clasă fundamentală de fluxuri - fluxurile informaţionale (FI).

Totalitatea celor N tipuri de fluxuri diferite calitativ, incidente din exterior pe SRS a unui SM formează mulţimea influxurilor externe {F_EI}. După contactul acestor fluxuri cu SRS apar alte două mulţimi de fluxuri - mulţimea refluxurilor exterioare {F_ER} şi mulţimea trafluxurilor exterioare {F_ET}. Pe partea interioară a SRS vom avea altă triadă a mulţimilor de fluxuri: {F_II} mulţimea influxurilor interioare, {F_IR} mulţimea refluxurilor interioare şi {F_IT} mulţimea trafluxurilor interne. Mulţimea {F_EF} = {F_ER}{F_IT} formează mulţimea fluxurilor eferente SM. Fluxurile ce compun această mulţime nu ar putea exista dacă nu ar exista SM, din acest motiv aceste fluxuri sunt un indicator fundamental al existenţei SM respectiv şi a materialităţii sale. De asemenea, mulţimea {F_EF} determină mulţimea câmpurilor produse de SM.

Deoarece în volumul interior V al SM sunt închise fluxurile , orice traflux exterior, de acelaşi tip cu un flux existent intern, se va compune (însuma vectorial) cu fluxul intern, proces numit schimbare de stare internă a SM. Odată acestă schimbare terminată, atributele comune ale fluxului rezultant vor constitui schimbarea de stare externă a SM. Intervalul temporal necesar acestei schimbări de stare externă este o măsură a proprietăţii inerţie a SM, iar schimbarea de stare externă a SM se numeşte acţiune a respectivului flux, numit flux agent. Sursa fluxului agent se numeşte obiect agent, iar SM supus acţiunii fluxului agent se numeşte obiect acţionat. între două SM între care există un dublu şi simultan proces de acţiune reciprocă, spunem că există un proces de interacţiune. Dacă în urma procesului de interacţiune stocul de atribut intern (transferat de fluxuri) al celor două obiecte se menţine sau sporeşte, interacţiunea respectivă este constructivă.

Proprietatea calitativă a unui SM de a se mişca faţă de un SR se numeşte energie, iar cantitatea (stocul) de energie deţinută de SM respectiv este dată de o relaţie dintre capacitanţa energetică a SM şi un atribut de stare energetică externă a SM.

Deaoarece flux însemnă un proces colectiv şi specific de mişcare a unei mulţimi de obiecte elementare, orice flux material presupune existenţa unei energii distribuite pe obiectele materiale elementare ale fluxului. Dacă fluxul este coerent deschis, această energie distribuită este o energie cinetică, dacă fluxul este total închis într-un volum finit, energia distribuită este o energie internă din acel volum, iar dacă fluxul material este stocastic şi imobil în ansamblu, energia conţinută în fluxul respectiv este energie potenţială.

Energia transportată de un flux material, detaşată de celelalte proprietăţi ale obiectelor purtătoare, constituie un flux energetic (FE). Cantitatea elementară de energie conţinută de un element de flux material este o cuantă de energie. La impactul unui FE cu SRS a unui SM există nişte reguli de compunere dintre FE incident (agent) şi FE stocat în SM (fluxul de reacţie):

1)   Compunerea FE are loc exclusiv pe o SRS;

2)   Pentru FE transmitanţa SRS nu poate fi niciodată nulă;

3)   Se compun doar componentele coerente şi colineare ale FE interactive;

4)   Procesul de compunere a FE interactive are loc până la epuizarea resurselor unuia dintre fluxuri;

5)   în cursul procesului de compunere, la echilibru, fluxurile coerente egale şi de sens contrar se pot transforma (în anumite cazuri) fie în fluxuri stocastice, fie în fluxuri coerente închise;

6)   La terminarea procesului de compunere, când starea de echilibru dispare, fluxul stocat remanent se poate transforma (în anumite cazuri) în flux coerent.

Suprafaţa abstractă inclusă în volumul SRS, pe care fluxul agent şi cel de reacţie au densităţi (VDF) egale şi de sens contrar se numeşte suprafaţă de echilibru, iar dacă această suprafaţă este imobilă faţă de o referinţă externă, starea celor două fluxuri antagoniste este o stare de echilibru. Variaţia globală a unui FE incident pe SRS a unui SM se numeşte forţă, iar densitatea superficială a acestei variaţii se numeşte presiune. în condiţii de dezechilibru dintre FE agent şi FE de reacţie, cantitatea de energie cedată de FE agent sistemului acţionat este proporţională cu deplasarea suprafeţei de echilibru şi se numeşte lucru mecanic. Forţa ce produce lucru mecanic este o forţă activă.

Pentru formarea şi distrugerea naturală a SM, filosofia obiectuală propune următoarele legi:

1)   Un SM se poate forma în condiţii de stare a mediului ambiant favorabile acestei formări, şi poate fi distrus în condiţii nefavorabile de stare ale aceluiaşi mediu.

2)   Sistemul material se constituie pentru acoperirea cel puţin parţială a necesităţilor de flux ale elementelor sale, asigurându-se astfel satisfacerea cererii de flux a acestor elemente în condiţii mai bune decât înaintea formării sistemului, prin furnizarea reciprocă de fluxuri (recirculare import/export) între elemente.

3)   Cererea globală de flux a sistemului, din spaţiul exterior acestuia, va fi întotdeauna mai mică decât suma cererilor individuale de flux ale elementelor sale.

4)   Dacă un element al unui SM primeşte din exterior fluxuri mai intense decât fluxurile recirculate, elementul părăseşte sistemul.

5)   Interacţiunea dintre elementele SM este întotdeauna bilaterală.

6)   Orice sistem format din SM este SM.