Cap.8 SISTEME DE PRELUCRARE A INFORMAŢIEI

8.1 Importanţa prelucrării informaţiei

Să ne imaginăm următorul experiment: avem două corpuri abiotice C₁ şi C₂, de mase m₁, respectiv m₂, aflate la distanţa d, din care C₁ este fix (nu se mişcă faţă de referinţă), iar C₂ este liber începând de la un moment t (fără viteză iniţială). Ştim că cele două corpuri se vor atrage reciproc cu forţa gravitaţională F_G (nu contează deocamdată relaţia de calcul a acestei forţe), iar în urma acestei atracţii, corpul C₂ se va mişca spre corpul C₁ până la atingerea (contopirea) celor două corpuri. Dacă facem o analogie între atracţia gravitaţională şi atracţia simţită de un biosistem (să zicem un mascul C₂) faţă de un alt biosistem (o femelă receptivă sexual C₁), şi în cazul biosistemelor va avea loc o deplasare a masculului spre femelă până la atingerea acestora sub impulsul unei "forţe" de atracţie.

Deoarece în cazul biosistemelor există termenul de comportament pentru descrierea modificărilor de stare externă ale unui obiect (de tip biosistem) sub influenţa unui flux, vom folosi acelaşi termen şi pentru modificările de stare ale unui obiect abiotic. Avantajul acestei "unificări" de termeni este tocmai posibilitatea evidenţierii uneia dintre deosebirile fundamentale dintre obiectele abiotice şi obiectele biotice.

în cazul celor două corpuri menţionate mai sus (C₁ şi C₂), C₁ are un comportament pasiv (nu se mişcă prin convenţie) iar C₂ unul activ (se mişcă spre C₁).

Să ne imaginăm acum un alt experiment în care sunt implicate trei corpuri: C₁, C₂ şi C₃ de mase egale m (fig. 8.1.1). Corpurile C₁ şi C₂ sunt fixe pe toată durata experimentului, se află la distanţa d unul de celălalt, iar C₃ se află la distanţa d₀ pe mediana distanţei d, tot imobil (fără viteză iniţială) până la momentul t.

Fig. 8.1.1

Corpul C₃ este atras atât de corpul C₁ cât şi de corpul C₂ cu forţe egale ca modul F₁, respectiv F₂, dar pe care corpul C₃ nu este capabil să le distingă separat. Singurul lucru pe care-l "simte" corpul C₃ este suma vectorială a celor două forţe, rezultanta F_R, forţa ce în final va determina mişcarea acestui corp, dar nu spre unul din cele două corpuri existente ci spre un corp virtual (inexistent), aflat în punctul P (la mijlocul distanţei dintre C₁ şi C₂) şi cu masă de aproximativ 2m. Pe măsura apropierii de punctul P, corpul C₃ "simte" cum corpul virtual se micşorează, ajungând ca exact în P acest corp să dispară (rezultanta celor două forţe fiind nulă).

Acest "comportament" idiot am spune noi, se datorează tocmai incapacităţii sistemelor abiotice naturale de a "sesiza" existenţa multiplă şi simultană a două sau mai multe obiecte, şi de a le putea separa unele de altele. Pentru un corp astronomic de exemplu, capabil de a "percepe" doar câmpul gravitaţional, întregul univers exterior este format dintr-un singur obiect, aflat pe direcţia unicei rezultante a forţelor de atracţie cumulate a tuturor corpurilor exterioare. Situaţia este însă similară pentru orice alt tip de SM abiotic şi oricare altă forţă produsă de alt tip de câmp; în toate aceste cazuri va exista tot o rezultantă unică pentru multitudinea de forţe externe, deci incapacitatea de a distinge numărul SM ce acţionează asupra sa.

Dacă revenim la exemplul de mai sus referitor la comportamentul biosistemelor, în condiţii similare, adică C₃ este un mascul iar C₁ şi C₂ sunt două femele la fel de "apetisante", în ipoteza că C₃ nu este măgarul lui Buridan, masculul vede că sunt două obiecte de interes şi le va "rezolva" pe rând după o alegere aleatoare sau motivată. Dar biosistemul mascul posedă capacitatea de a distinge obiectele între ele, capacitate oferită de un sistem material fundamental - sistemul de prelucrare a informaţiei (SPI) - pe care sistemele abiotice naturale[1] nu-l au.

Existenţa SPI este absolut necesară biosistemelor, fără el nefiind posibilă niciuna din funcţiile (procesele) vitale ale acestora: hrănirea, conservarea individului şi a speciei, reproducerea etc. Pe baza existenţei acestui sistem (SPI), biosistemul poate percepe o parte din lumea exterioară ce se află dincolo de suprafaţa de separaţie a biosistemului şi poate departaja din această lume sistemele "bune" (utile, necesare), cele "rele" (care pot provoca daune sau chiar distrugerea biosistemului) şi cele "neutre" (care nu sunt nici utile dar nici periculoase).