filozofia obiectuala

9.6 Nedeterminare şi informaţie

Pentru un atribut al unui obiect real, cu domeniul de valori al atributului său existenţial delimitat, este posibil un experiment la un moment dat, īn urma căruia se determină valoarea atributului, adică din mulţimea finită de valori este desemnată una singură ca valoare reală (aşa numita valoare realizată, valabilă evident numai īn momentul determinării).

 

Comentariul 9.6.1: Termenul de valoare cantitativă a atributului trebuie īnţeles īn sensul prezentei lucrări, cu alte cuvinte ca o diferenţă finită faţă de un reper invariant (referinţa), valoare asociată permanent cu un interval de nedeterminare (īn cazul nostru, cum se va vedea mai jos, acest interval de nedeterminare este DVR). Această precizare este esenţială deoarece īn filosofia obiectuală există aşa cum am arătat pānă acum, două tipuri de valori numerice: valori absolut exacte (VAE), al căror interval de nedeterminare este nul, aşadar acestea conţin o cantitate infinită de informaţie (fiind irealizabile atāt material cāt şi abstract) şi valori normale, formate dintr-o valoare relativ exactă (VRE) la care se asociază un interval de nedeterminare (trunchiere, aproximaţie). Valorile absolut exacte, obiecte virtuale, sunt cele ce formează īn matematici axa numerelor reale.

 

Să admitem că īnainte de efectuarea experimentului cunoaşterea noastră īn privinţa valorii atributului era nulă, după acest experiment este diferită de zero. Presupunem de asemenea că numărul de valori posibile (şi echiprobabile) ale domeniului este finit, toate nerealizate īnainte de experiment, astfel nedeterminarea este totală iar informaţia nulă. După cum le spune şi numele, nedeterminarea şi determinarea sunt complementare (avānd ca bază a complementarităţii realitatea absolută).

Nedeterminarea totală care corespunde cu informaţie nulă, este referinţa absolută faţă de care se evaluează cunoaşterea (cantitatea de informaţie) dobāndită prin experiment. Cantitatea de informaţie (atributul existenţial al informaţiei) obţinută īn urma efectuării unui experiment, prin care se reduce (restrānge) un domeniu iniţial de valori posibile  la un domeniu final mai redus , este dată prin definiţie de relaţia:

 

                                                                                                    (9.6.1)

 

iar unitatea de măsură a acestui atribut este cantitatea de informaţie obţinută īn urma determinării (tot prin experiment) a realizării unui eveniment din două echiprobabile (restrāngerea domeniului de valori la jumătate din valoarea iniţială). Pentru acest caz, relaţia 9.6.1 ne dă:

                                                    [bit]                                               (9.6.2)

 

Comentariul 9.6.2: Majoritatea biosistemelor posesoare de sistem de percepţie vizual au două exemplare din acest tip de sistem (ochii) aşezate simetric faţă de un plan vertical ce trece prin axa antero-posterioară (unul din elementele sistemului de referinţă intern), plan ce īmparte īntregul spaţiu observabil īn două semispaţii (stāng şi drept). Dacă biosistemul percepe un obiect, o primă localizare a acestuia se face īntr-unul din aceste semispaţii, fapt ce furnizează SPI al biosistemului un bit de informaţie, apoi urmează localizarea īn semispaţiile sus-jos şi faţă-spate, localizare ce mai furnizează īncă doi biţi. Restul procesului de determinare a poziţiei obiectului (restul biţilor de informaţie) īl furnizează de acum ochiul animalului, capabil de o separare şi mai precisă a poziţiei obiectului, dar de această dată faţă de sistemul intern de referinţă al ochiului. Acest sistem de referinţă intern al organului vizual este bazat tot pe o divizare a ariei de elemente sensibile īn cāte două domenii (stāng-drept şi sus-jos dar faţă de SR intern al ochiului), divizare ce permite comanda diferenţială a muşchilor oculari, ai capului şi chiar a trunchiului animalului pentru urmărirea mişcărilor obiectului observat). Altă informaţie suplimentară referitoare la poziţia unui obiect extern este furnizată de celelalte organe de simţ ale SPI animal (sistemul proprioceptiv, auditiv, olfactiv etc.)

 

Cantitatea de informaţie este aşa cum precizam mai sus, atributul existenţial al obiectului abstract informaţie. Informaţia este un obiect abstract cu nivel de abstractizare foarte ridicat, conform terminologiei filosofice clasice făcānd parte din clasa categoriilor (cu tote că are nivel de abstractizare mai īnalt decāt oricare din ele). Acest nivel de abstractizare foarte ridicat face ca definirea informaţiei prin metoda clasică (gen proxim plus diferenţă specifică) să nu poată fi utilizat, informaţia nemaiavānd gen proxim (genul proxim este un obiect abstract cu nivel de abstractizare imediat superior sau imediat inferior obiectului de definit).

Filosofia obiectuală face totuşi nişte precizări referitor la această noţiune:

1)   Dacă fiecare sistem material este o formă de existenţă a materiei, toate aceste forme (obiecte materiale) avānd un acelaşi model general (modelul triadei de fluxuri), putem spune că fiecare sistem abstract este o formă de existenţă a informaţiei, existānd şi pentru aceste forme un model general (modelul general de obiect ce reflectă totalitatea proprietăţilor asociate unui SSI de către un SPI).

2)   Dacă totalitatea SM şi a proceselor īn care acestea sunt implicate formează lumea reală (realitatea), totalitatea sistemelor abstracte formează lumea abstractă (existentă numai pentru clasa SPI şi cu dimensiuni dependente de nivelul de performanţă al acestora).

3)   Dacă lumea reală are o existenţă independentă de existenţa SPI şi este unică, lumea abstractă este strict legată de un anumit SPI, fiecare SPI, prin intermediul SSI interne, avānd o reprezentare proprie a lumii reale pe care el o poate percepe (imaginea realităţii cunoscute accesibile). Un SPI este capabil să perceapă cāteva din atributele unui obiect extern acestuia (extern SPI). Totalitatea acestor proprietăţi, fiecare cu atribut existenţial nenul, percepute īn paralel (deci simultan) la un singur PD temporal formează informaţia asociată (de SPI), la acel PD temporal, obiectului respectiv. Iată că obiectul abstract stare a unui obiect nu este altceva decāt această informaţie asociată de către SPI unui obiect perceptibil. Cantitatea de informaţie conţinută īn fiecare atribut perceptibil este cu atāt mai mare cu cāt valoarea acestuia are un grad mai mic de nedeterminare (adică cu cāt această valoare este mai invariantă, mai exactă).

4)   Nedeterminarea unei mărimi īntr-un anumit interval mai īnseamnă şi că valoarea respectivă este variabilă īn interiorul intervalului, fie cu legi de variaţie cunoscute, fie necunoscute, dar dacă există atribute invariante distribuite pe respectivul interval, aceste atribute constituie o informaţie asociată variaţiei (procesului)[1]. Informaţia parvine SPI īn momentul unui experiment care permite evaluarea valorii atributului cu o nedeterminare mai mică decāt īnaintea experimentului. Observăm că probabilitatea şi calculul cu probabilităţi nu furnizează SPI mai multă informaţie decāt cea folosită ca bază pentru calculul probabilităţii, deoarece acest calcul nu restrānge nedeterminarea. Creşterea cantităţii de informaţie stocată īn memoria SPI se poate face īn majoritatea cazurilor numai prin experiment (o realizare a evenimentului probabil).

 

Comentariul 9.6.3: Mai există o cale de sporire a cantităţii de informaţie conţinută īn memoria unui SPI şi anume determinarea unor relaţii invariante īntre datele experimentale (aşa numitele legi invariante īntre valorile unor atribute ce aparţin obiectelor reale). Am văzut că aceste relaţii invariante (clasicele funcţii continue) conţin (dacă sunt şi adevărate) o cantitate cvasiinfinită de informaţie, ele substituind un număr foarte mare de relaţii individuale de atribuire. Dar la aceste legi nu se poate ajunge decāt pe baza existenţei prealabile (şi prelucrării) a unui masiv de date experimentale (valori concrete ale atributelor ce vor forma suportul viitoarei legi).

 

5)   Existenţa unor interdicţii (limitări, constrāngeri) īn ce priveşte valoarea unei mărimi este echivalentă cu existenţa unui determinism (cunoaştere, invarianţă, limitare a domeniului) al atributelor - acela de a avea valorile cuprinse īntr-un anumit interval. Prin contrast, permisiunea, libertatea, corespund nedeterminării, care dacă este totală īnseamnă informaţie nulă.

 

Comentariul 9.6.4: Īn cazul SM distribuite de tip S, care au interdicţii impuse elementelor atāt īn ce priveşte translaţia cāt şi īn ce priveşte rotaţia, valorile medii invariante ale poziţiilor elementelor constituie informaţia internă, īn timp ce vibraţiile elementelor (atāt cele de translaţie cāt şi cele de rotaţie) constituie intervalul de nedeterminare al acestor poziţii.

 



[1] Aşa cum am arătat de multe ori pe parcursul acestei lucrări, dacă poziţia spaţială a unui corp este variabilă nu poate exista informaţie despre acest atribut (pentru că el nu este invariant), dar dacă viteza de variaţie este invariantă (distribuţie temporală uniformă pe intervalul temporal suport) atunci această viteză (ca densitate a distribuţiei temporale) este o informaţie.

Copyright © 2006-2008 Aurel Rusu. All rights reserved.