1.3 Principiul organizării sistemice

Din cele scrise până aici se pot trage nişte concluzii importante:

1)   Numărul nivelurilor ierarhice de organizare a materiei abiotice acceptate de oamenii de ştiinţă sunt funcţie de volumul de cunoaştere acumulat la un moment dat;

2)   Sistemele cu nivelul de organizare cel mai scăzut (cele mai simple) la un anumit nivel al cunoaşterii generale, se numesc "elementare" sau "fundamentale". Ele intră în componenţa tuturor sistemelor cu organizare superioară (formează mulţimea generatoare a tuturor acestor sisteme).

Ordinul de mărime (vezi anexa X.1) al dimensiunilor spaţiale ale sistemelor PE este de cca m, iar al sistemelor GX de cca m. Deci pe un interval de peste 35 de ordine de mărime ale dimensiunilor spaţiale se păstrează organizarea materiei abiotice în sisteme. Mai trebuie să ţinem cont de faptul că dacă în antichitate nu era cunoscută organizarea sistemică a materiei pe care o ştim astăzi, nu înseamnă că ea nu exista de fapt în realitate. Aceste constatări ne îndreptăţesc să susţinem:

1)    Nu există niciun argument logic care să conteste existenţa organizării sistemice a materiei abiotice şi în afara limitelor cunoaşterii umane de la un moment dat.

2)    Limitele acestei organizări sunt funcţie numai de nivelul de cunoaştere de la acel moment.

Ca un corolar al celor afirmate până aici, putem formula:

Comentariul 1.3.1: Aşa cum vom vedea mai amănunţit pe parcursul lucrării, materia (sau mai exact, clasa sistemelor materiale) se împarte în trei mari subclase - sistemele abiotice (naturale), sistemele biotice şi sistemele artificiale. Conform celor spuse mai înainte, anumite elemente ale ierarhiei clasei abiotice (cum ar fi atomii de exemplu) formează mulţimea generatoare şi pentru celelalte două clase de sisteme materiale. POS este valabil necondiţionat (în viziunea filosofiei obiectuale) pentru clasa sistemelor abiotice naturale, fapt ce rezultă din modelul unui astfel de sistem, model ce-l vom discuta în capitolul 7. Pentru clasele sistemelor biotice şi artificiale, cu toate că şi ele sunt sisteme materiale, mai apar nişte proprietăţi ce le restrâng domeniul de divizibilitate; pentru astfel de sisteme există elemente fundamentale ce nu se mai pot descompune fără pierderea caracterelor clasei, chiar în pofida nivelului ridicat de cunoaştere. Dar aceste elemente sunt decompozabile mai departe ca suport abiotic al sistemelor biotice sau artificiale.  Pentru cititorul atent şi cu spirit de observaţie, poate să apară o aparentă contradicţie între POS şi modul de departajare al SM abiotice în elemente ce formează sisteme şi cele libere, departajare pe care am folosit-o la începutul par. 1.2. Există întradevăr o fracţiune de SM ce nu aparţin multor forme de organizare din ierarhia menţionată, dar totuşi şi pentru ele există întotdeauna o formă de organizare care le va cuprinde. De exemplu fracţiuni din mulţimea PE libere, nelegate în nuclee, atomi, medii etc. pot face parte dintr-un mediu interplanetar, intergalactic etc. şi în mod obligatoriu vor face parte din universul nostru, care este şi el un SM. Mulţimea celulelor vii libere (nelegate în organisme pluricelulare) va face şi ea parte până la urmă din biosfera planetară, cel mai mare biosistem cunoscut astăzi. Dacă prima variantă a POS (varianta a) are un nivel de generalitate dependent de clasa SM (aşa cum arătam mai sus în acest comentariu), varianta b a POS este universală şi este unul din principiile de bază ale acestei lucrări.