7.2.1 Suprafeţe de separaţie

Primele sisteme materiale la care am întâlnit termenul de "suprafaţă de separaţie" au fost sistemele distribuite, de care ne-am ocupat pe scurt în capitolul anterior. Aceste tipuri de sisteme materiale, dacă sunt cu interacţiune permanentă (cum ar fi cele S sau L), având un volum propriu, au şi o suprafaţă ce delimitează acest volum, numită din acest motiv suprafaţă de separaţie. Prin ea au loc toate schimburile dintre sistemele exterioare şi sistemele din interior. Aceste schimburi înseamnă transferul prin suprafaţa de separaţie a unor mărimi distribuite, proces care am văzut că se numeşte flux. Deci prin suprafaţa de separaţie pot trece fluxuri (de deplasare sau de propagare), atât spre interior cât şi spre exteriorul volumului delimitat de ea. Fluxurile spre interiorul suprafeţei vor duce la acumulări în volumul delimitat ale mărimilor transportate de aceste fluxuri (deci cantităţi pozitive, sau creşteri de stoc), în timp ce fluxurile spre exterior vor duce la scăderi de stoc ale acelor mărimi.

Din acest motiv, fluxurile ale căror VDF sunt îndreptate spre interiorul suprafeţei de separaţie le vom considera pozitive. Suprafaţa de separaţie a unui corp nu este o suprafaţă teoretică (de calcul, imaginară, abstractă) aşa cum sunt suprafeţele din matematici sau din fizica teoretică. Printr-o astfel de suprafaţă nu pot trece nestingherite toate fluxurile incidente; unele vor trece doar parţial, altele deloc (vor fi total respinse, reflectate). Fie I_ik intensitatea unui flux de tip k incident pe suprafaţa de separaţie (intensitate dată de relaţia 5.2.1.4) şi I_tk intensitatea aceluiaşi tip de flux ce a reuşit s-o traverseze (flux transmis prin suprafaţa de separaţie).

                                                                                                                     (7.2.1.1)

unde indicele k reprezintă un număr de ordine într-o listă a tuturor fluxurilor incidente pe suprafaţă, sortate după mărimea transportată (energie, informaţie, obiecte de structură etc), sau după alte proprietăţi distinctive ale acestora. Este evident că transparenţa unei suprafeţe de separaţie date la diverse fluxuri ce o traversează este diferită, dar cuprinsă în acelaşi interval, între 0 şi 1.

Valoarea numerică a transparenţei suprafeţelor de separaţie ne permite clasificarea acestora în două mari grupe:

1)    Suprafeţe reale, cu  p_k < 1 pentru fluxuri reale;

2)    Suprafeţe abstracte (teoretice, de calcul, existente doar pentru SPI ca modele abstracte ale suprafeţelor reale),  pentru  care  , pentru orice tip de flux (transparenţă totală), deoarece aceste suprafeţe nu există fizic.

Se impun imediat câteva observaţii:

1)    Conform filosofiei obiectuale, singurele suprafeţe reale sunt suprafeţele de separaţie ale SM, pe care le vom numi suprafeţe reale de separaţie (SRS);

2)    Pentru suprafeţele reale, fluxul transmis va fi întotdeauna mai mic decât fluxul incident.