Cap.9 SISTEME ABSTRACTE

9.1 Obiecte reale

Am văzut în capitolul precedent că orice obiect extern unui SPI, obiect ce emite sau reflectă fluxuri perceptibile de către SPI, este validat de către SPI respectiv ca existent la momentul percepţiei.

Comentariul 9.1.1: Validarea existenţei unui obiect la o poziţie spaţială dată nu poate fi făcută decât de către un SPI. în momentul "prezent" t_k al percepţiei (prezent definit tot în acelaşi SPI), obiectului exterior îi este asociat un SSI intern - reprezentarea internă a obiectului extern. Vor urma apoi alte asocieri de SSI fie aceluiaşi obiect (dar la momente "prezent" ulterioare), fie altor obiecte, dar SSI asociat obiectului la momentul t_k nu mai reprezintă un obiect real, el fiind deja stocat în memoria SPI (aparţine trecutului). Putem spune în terminologia noastră că SSI asociat obiectul real perceput este o reprezentare a stării obiectului existent exterior. Am mai discutat în capitolul anterior despre intervalul prezent necesar SPI pentru definirea proceselor (deoarece un proces are nevoie pentru desfăşurare de un interval temporal). Am putea spune că succesiunea stărilor unui obiect real formează un proces real. Dar stările şi momentele temporale asociate unui obiect declarat ca real sunt SSI interne, specifice unui anumit tip de SPI, şi dacă acel SPI este singular, toate acestea vor exista numai pentru el. Am văzut în capitolul anterior că principiul existenţei obiectelor presupune ca obiectul considerat existent să emită fluxuri perceptibile sau să le reflecte (să se opună intruziei unor fluxuri externe). Cititorul este invitat să-şi amintească un fapt destul de frecvent întâlnit în lumea oamenilor, şi anume, verificarea propriei existenţe în circumstanţe în care ea este pusă la îndoială de propriul creier, cum ar fi trecerea de la vis la starea de veghe. în aceste circumstanţe, pentru a verifica dacă visul continuă sau ce se întâmplă este un proces real, orice om se palpează pe sine sau obiectele din jur. Dar aceste acţiuni nu sunt altceva decât teste de materialitate (realitate) ale propriului corp sau ale obiectelor înconjurătoare, care atestă în caz de reuşită că fie epiderma noastră (SRS proprie), fie obiectele din jur (cu a lor SRS) nu sunt permeabile la fluxul degetelor în mişcare. Pe lângă confirmarea materialităţii noastre şi a obiectelor din jur, acest test ne mai confirmă şi existenţa proceselor de prelucrare a informaţiei din creierul nostru deci a stării de conştienţă (de veghe) Cogito ergo sum. Nu ?(#)

Conform modelelor teoretice susţinute de această lucrare, clasa obiectelor reale este formată exclusiv din obiecte materiale definite conform modelului de clasă al sistemelor materiale (modelul 3F). Reuniunea tuturor obiectelor reale percepute de un anumit SPI ca existente simultan şi permanent într-un anumit interval de timp, împreună cu reuniunea tuturor proceselor reale la care acestea sunt supuse, formează realitatea directă (sinonim concretă) individuală existentă în respectivul interval prezent pentru acel SPI.

Dacă există simultan mai multe SPI identice, care percep fiecare aceleaşi obiecte şi procese reale, iar aceste SPI îşi pot comunica extern percepţiile (reprezentările interne), atunci obiectele şi procesele percepute în comun de ansamblul SPI vor forma realitatea directă colectivă a grupului de SPI.

Pe măsură ce posibilităţile de comunicare dintre SPI au o rază de acces ce depăşeşte domeniul de percepţie directă al unui SPI, fiecărui SPI îi vor fi accesibile informaţii (evident externe) despre existenţa unor obiecte şi procese presupuse reale ce au fost percepute de alte SPI aflate la mari distanţe între ele şi colectate (stocate) pe mari intervale de timp. Reuniunea acestor reprezentări de obiecte şi procese presupuse ca existente permanent şi simultan va forma realitatea cunoscută a grupului (societăţii) de SPI. Această realitate cunoscută este formată aşadar din obiectele şi procesele materiale despre care există informaţii sigure, fie din stocul propriu de informaţie al SPI (memoria pe termen lung), fie din baza accesibilă de cunoştinţe a societăţii (cărţi, reviste şi alte mijloace mass-media de difuzare sau de stocare externă a informaţiei).

Comentariul 9.1.2: Este momentul să atragem atenţia cititorului că informaţia de care discutăm în cazul diferitelor categorii de realitate trebuie să îndeplinească o condiţie esenţială: să fie adevărată. Dacă în privinţa valorii de adevăr a informaţiei dobândite în procesul de percepţie a realităţii directe individuale sunt puţine motive de îndoială (acestea privind doar iluziile ce pot fi evitate printr-un nivel adecvat de educaţie şi experienţă), în privinţa realităţii cunoscute există puţine şanse ca întreaga informaţie conţinută să fie adevărată.

Aşa cum precizam mai sus, realitatea cunoscută este o reuniune de informaţii despre obiectele şi procesele presupuse permanent reale de către o comunitate anume de SPI (cum ar fi cea a creierelor existente la un moment dat în societatea umană). Deoarece acest ansamblu de SPI nu poate percepe decât informaţii parvenite prin intermediul fluxurilor actualmente perceptibile (în această categorie intrînd şi fluxurile percepute cu mijloace de conversie artificiale a fluxurilor imperceptibile direct), există cu siguranţă obiecte şi procese materiale pe care această comunitate nu le poate sesiza încă, aşadar nu există nicio informaţie despre existenţa acestor obiecte şi procese. Iată că pe lângă elementele realităţii cunoscute, mai există o mulţime de obiecte şi procese materiale aparţinând unei realităţi potenţial existente dar încă necunoscute. Reuniunea tuturor acestor obiecte, cunoscute şi necunoscute dar presupuse ca existente simultan în întreg spaţiul infinit, formează realitatea absolută.

Comentariul 9.1.3: Acest obiect abstract realitate absolută este prezent oarecum şi în alte filosofii, dar sub numele de realitate obiectivă; nu am folosit acest nume deoarece noţiunile de obiect şi derivatele sale sunt cuvinte rezervate în filosofia obiectuală, menite altor utilizări. Pe de altă parte, sensul atribuit în această lucrare termenului de absolut implică fie informaţie nulă, fie infinită, atribute ale obiectelor virtuale din a căror clasă face parte şi realitatea absolută.

Această realitate absolută conţine în mod evident o cantitate infinită de informaţie, cantitate pe care niciun SPI nu o poate deţine şi prelucra, fie el natural (biotic) sau artificial, decât dacă acest SPI este infinit performant.

Comentariul 9.1.4: Exemple de sisteme de prelucrarea informaţiei infinit performante pe care oamenii le-au imaginat de milenii sunt divinităţile ce alcătuiesc baza religiilor trecute sau prezente. Aceste divinităţi sunt atotcunoscătoare, ştiu totul despre orice persoană, orice fiinţă şi orice lucru de pe planetă, la orice moment al existenţei acestora; au făcut stelele, planetele şi celelalte corpuri cereşti, oamenii şi toate plantele şi animalele, deci toate aceste obiecte şi fiinţe au existat mai întâi sub formă de proiect (concepte, obiecte abstracte) în mintea acestor divinităţi. Cititorul poate decide singur dacă astfel de sisteme infinit performante sunt realizabile material.

Realitatea absolută este un obiect virtual spre care tinde asimptotic orice cunoaştere, inclusiv cea umană, dar care nu va putea fi atins niciodată. Acest obiect virtual este însă utilizabil pentru o altă definire globală a noţiunii de informaţie, realitatea absolută fiind baza necesară unei clasificări dihotomice, a definirii unei complementarităţi (vezi anexa X.5), şi anume, dintre cunoaştere (determinare, existenţa informaţiei) privind segmentul cunoscut al realităţii absolute, şi necunoaştere (nedeterminare, absenţa informaţiei), domeniul atât de vast dar încă necunoscut al realităţii absolute. Realitatea absolută de la un moment dat cuprinde totalitatea stărilor obiectelor materiale şi a proceselor asociate acestora, existente la acel moment în domeniul spaţial infinit, independent de cunoaşterea noastră. Mai mult, filosofia obiectuală susţine:

Comentariul 9.1.5: Aşa cum am văzut mai înainte, domenii foarte mici dar în permanentă creştere din această realitate absolută devin accesibile cunoaşterii noastre, formând realitatea cunoscută adevărată. în domeniul SM abiotice ştim cu certitudine că există mediile naturale terestre (solide, lichide, gaze), le cunoaştem mare parte a proprietăţilor macro şi microscopice, ştim să construim cu ele obiecte artificiale. De asemenea ştim că pe lângă planeta noastră mai există şi alte planete în sistemul nostru solar, le-am văzut de la mică distanţă prin intermediul sondelor spaţiale şi începem să constatăm că mai există planete şi în jurul altor stele. Mai ştim că există galaxii şi sisteme formate din galaxii ce se întind până la limita universului observabil. în domeniul SM biotice avem cunoştinţe certe despre structura acestora începând cu celulele procariote şi terminând cu cele mai mari plante şi animale. Ştim că toate biosistemele au la bază codul genetic conţinut în molecula de ADN. Acestea sunt doar câteva repere din domeniul mult mai exins al realităţii cunoscute şi adevărate accesibil în prezent oamenilor. Toate aceste cunoştinţe certe sunt dobândite pe baza faptului că respectivele sisteme materiale sunt accesibile unui mare număr de oameni, fie direct prin sistemele noastre de percepţie senzorială, fie indirect prin mijloace ajutătoare (microscoape, telescoape etc.) îndelung verificate şi care s-au dovedit de încredere. Dubii privind adevărul unor informaţii din realitatea cunoscută în prezent apar atunci când respectivele informaţii se referă la sisteme materiale inaccesibile observaţiei directe sau instrumentale, fie din cauza dimensiunilor prea mici pentru instrumentele actuale, fie din cauza condiţiilor de mediu ce nu permit existenţa niciunui instrument (cazul mediilor interne ale CA), fie din cauza distanţelor prea mari. în asemenea situaţii, lipsa de informaţii reale certe este compensată de informaţii de sinteză, ipotetice, "fabricate" de teoreticieni pe baza unor modele matematice. Dar un model matematic este un obiect abstract aflat în memoria externă sau internă a unui SPI, şi ca orice obiect abstract rezultat în urma unui proces de prelucrare a informaţiei, nu este obligatoriu ca el să fie material realizabil, adică să existe un SM care să-i corespundă. Atomii neutri de hidrogen din universul nostru, existenţi la un moment dat, componenţi ai realităţii absolute, au aceeaşi structură şi aceleaşi linii spectrale de emisie/absorbţie de miliarde de ani, fără să le pese că oamenii au elaborat pentru ei dealungul timpului cel puţin câteva zeci de modele matematice. Cu alte cuvinte, în ciuda modelelor diferite, structura şi procesele interne din toţi atomii de hidrogen, independent de cunoaşterea umană, sunt unice. Acestă unicitate valabilă pentru un grup de SM poate fi extrapolată la mulţimea tuturor SM ce formează realitatea absolută. Aşa cum arătam în cap. 1, independent de modelele realităţii impuse la un moment dat de grupuri de interese, sistemele materiale aflate dincolo de limitele cunoaşterii umane există, aşa cum au existat galaxiile, electronii sau fotonii şi pe vremea anticilor, dar lor nu le-a spus nimeni (#).