9.3 Limbaj extern

Aşa cum stabileam în cap. 8, limbaj înseamnă o distribuţie a valorilor semantice pe mulţimea valorilor sintactice ale unor SSI. în funcţie de localizarea internă sau externă a acestor SSI faţă de SRS a SPI, putem avea SSI interne şi externe, şi corespunzător, limbaje externe şi interne. Un astfel de limbaj apărut în societatea umană şi care foloseşte SSI externe corpului uman este limbajul natural.

Din punct de vedere informaţional, limbajul natural este o formă de reprezentare externă (faţă de SRS a organismului uman) a unei părţi din informaţia achiziţionată şi stocată în creier, fie prin succesiuni de sunete (limbajul vorbit), fie prin succesiuni de simboluri grafice (limbajul scris). Informaţia deja achiziţionată prin procesul de percepţie este organizată de creier în manieră sistemică, organizare ce pemite un maxim de utilizare a unei resurse finite: memoria. Modul de organizare are la bază faptul că fiecărui obiect din lumea reală, perceput pe parcursul existenţei noastre, îi corespunde în creier un alt obiect (abstract evident), format din două componente fundamentale: informaţia comună cu alte clase de obiecte şi informaţia specifică obiectului respectiv. Acest obiect abstract (ce reprezintă un obiect particular) cu care putem opera atunci când este nevoie de evocarea lui (proces echivalent cu citirea din memorie în cazul SAPI), conţine o cantitate foarte mare de informaţie (numai atributele vizuale ale unui obiect real ocupă zeci sau sute de MB, fără a mai pune la socoteală celelalte atribute cum ar fi cele odorant/gustative, tactile, kinestezice, cele obţinute cu mijloace artificiale, sau atributele procesuale asociate respectivului obiect). Cu toate că acest obiect îl putem evoca ori de câte ori vrem, apare o dificultate aparent insurmontabilă atunci când vrem să comunicăm altcuiva această informaţie.