9.3.1 Nume

Statutul de fiinţă socială, adică de membru al unei forme de organizare socială, impune neapărat o formă de comunicare între un individ şi altul (sau alţii) din grup. Presiunea necesităţii de a comunica a determinat comunitatea umană să descopere obiectele abstracte reprezentante externe ale unor obiecte abstracte interne, a căror utilizare intensivă a dus la desprinderea oamenilor de restul animalelor. Obiecte abstracte reprezentante externe înseamnă în cazul limbajului vorbit uman, o secvenţă scurtă de sunete elementare (foneme), produse de posesorul creierului ce vrea să comunice, şi care tocmai şi-a evocat un anume obiect ; cu alte cuvinte, este un substitut de dimensiuni mici (cu valoare sintactică redusă) pentru un masiv de informaţie semantică internă. Secvenţa de foneme menţionată mai sus, un obiect abstract care este o reprezentare externă a unui obiect abstract intern este numele obiectului.

Structura numelui, adică dispunerea spaţială şi/sau temporală a elementelor sale (foneme sau litere) constituie valoarea sintactică a acestuia. Totalitatea informaţiei conţinute în obiectul abstract intern (existent în memoria SPI) asociat respectivului nume, constituie valoarea semantică a numelui respectiv.

Comentariul 9.3.1.1: Faptul că valoarea semantică asociată unui anumit nume este dată de cantitatea de informaţie internă existentă în memoria unui SPI, are profunde implicaţii în ceea ce priveşte comunicarea dintre diferite SPI prin intermediul limbajelor externe. Chiar dacă structural mai multe SPI sunt identice, cantitatea de informaţie asociate de acestea unui anumit nume este diferită şi proporţională cu experienţa anterioară specifică a acestora, cu nivelul de cunoaştere acumulat. Acest fapt, după cum vom vedea în continuare, are profunde implicaţii în ce priveşte cuantumul informaţiei comunicate prin limbaje externe.

Aceeaşi metodă este utilizată şi pentru obiectele procesuale, pentru fiecare tip de proces pe care îl poate avea un obiect cu un anumit nume_obiect, există câte un  nume_proces. în limbajul natural uman, nume_obiect sunt substantivele cu toate formele lor flexionare, iar nume_proces sunt verbele, tot cu formele lor flexionare. Datorită faptului că sistemele de percepţie sunt aceleaşi la toţi membrii societăţii (nu sunt importante micile diferenţe), un posibil destinatar al mesajului vorbit sau scris va putea, în urma perceperii şi înţelegerii  mesajului, să-şi evoce acelaşi obiect şi acelaşi proces. Condiţiile obligatorii pentru ca acest proces de comunicare să poată avea loc sunt:

1)      Toţi participanţii la procesul de comunicare să facă parte din aceeaşi specie de biosisteme, adică să aibă acelaşi tip de SPI, aceleaşi organe senzoriale, iar reprezentările senzoriale interne ale aceloraşi obiecte şi procese externe să fie identice;

2)      Toţi participanţii la comunicare să fi perceput anterior atât obiectele cât şi procesele conţinute în mesaj (adică obiectele abstracte corespondente fiecărui nume_obiect şi fiecărui nume_proces să fie deja stocate în memoria participanţilor);

3)      Secvenţa de foneme sau simboluri grafice să fie mereu aceeaşi pentru acelaşi obiect abstract substituit, adică să existe o corespondenţă strictă între mulţimea valorilor sintactice şi mulţimea obiectelor reprezentate (valorile semantice);

4)      Toţi participanţii la comunicare să aibă asociate în creierul fiecăruia, obiectul abstract intern cu secvenţa specifică de foneme sau simboluri, astfel încât la perceperea acestui mesaj să aibă loc evocarea colegată (cu alte cuvinte, toţi participanţii la procesul de comunicare să cunoască acelaşi limbaj).