De ce filosofie?

Din mulţimea definiţiilor existente prin dicţionarele şi enciclopediile noastre pentru termenul filosofie, am reţinut drept cea mai apropiată de sensul avut în vedere, următoarea frază: “…trebuie să observăm că multe din problemele filosofiei ca disciplină intelectuală sunt relevante, într-un fel sau altul, pentru filosofie ca viziune asupra lumii.” Citatul este din introducerea la Dicţionarul de Filozofie şi Logică al lui Antony Flew, Editura Humanitas 1996. Importante pentru noi sunt ultimele cuvinte: filosofie ca viziune asupra lumii. Întradevăr, o anumită filosofie înseamnă o anumită viziune asupra lumii. Pentru noi oamenii, lumea are cele două aspecte: lumea materială (fizică) şi lumea abstractă (informaţională). Ca urmare, o viziune filosofică completă trebuie să cuprindă cele două ”tipuri” de lume. Pentru a continua, să lămurim în câteva cuvinte mai întâi ce înseamnă de fapt “lume”. În vorbirea curentă, prin lume se înţelege mulţime (de oameni), dar termenul se poate extinde pentru a cuprinde în final mulţimea tuturor fiinţelor şi obiectelor care ne înconjoară, iar în varianta şi mai extinsă, mulţimea tuturor obiectelor materiale existente simultan pe planeta noastră (şi chiar înafara ei). Aceasta fiind evident, lumea materială. Similar, mulţimea tuturor obiectelor abstracte existente în mintea oamenilor sau pe suporturi de informaţie externe formează lumea abstractă, mulţimea tuturor formelor de existenţă a informaţiei. Termenul “viziune” este strâns legat de alţi termeni, tot de factură “vizuală”: imagine, structură, formă etc. Cu cât această viziune este mai coerentă, mai clară, cu atât imaginea, structura, forma asociată este mai bine conturată. Din punct de vedere al clarităţii şi rigurozităţii, cea mai bună şi mai universală metodă de reprezentare a unei structuri este folosirea limbajului matematic, cu avantajele şi dezavantajele sale. Avantaj în sensul rigorii, logicii, preciziei şi universalităţii limbajului, dezavantaj în sensul nivelului ridicat de educaţie şi inteligenţă cerut pentru înţelegerea sa. Limbajul matematic al filosofiei obiectuale are la bază pe lângă noţiunile din matematica de nivel mediu şi superior, alte cinci noţiuni specifice: distribuţie, obiect, proces, flux şi mediu, fiecare fiind tratată pe larg în câte un capitol dedicat. Aceste noţiuni, împreună cu o colecţie de opt axiome şi cinci principii formează baza structurii (viziunii) filosofiei obiectuale, atât pentru lumea materială cât şi pentru cea abstractă.

De ce obiectuală?

Aşa cum va rezulta din capitolele 3, 8 şi 9, termenul de obiect desemnează o entitate informaţională, o noţiune ce reprezită o cantitate finită de informaţie pe care un SPI (sistem de prelucrare a informaţiei) o poate discerne, memora şi recunoaşte ulterior. Abordarea obiectuală porneşte tocmai de la observaţia că orice formă de gândire (fie ea şi filosofică) este un proces de prelucrare a informaţiei existente în creierul gânditorului, iar acest proces de prelucrare a informaţiei are un model general, discutat în cap. 8. Aici, pe lângă structura generală, obligatorie, a unui SPI, se subliniază explicit rolul fundamental al SSI (sistemele suport de informaţie), care reprezintă puntea de legătură dintre lumea materială şi lumea abstractă. Fără aceste SSI nu este posibil niciun proces de prelucrare a informaţiei, iar introducerea, definirea şi modul lor de utilizare este unul din “patentele” acestei filosofii. După înţelegerea SPI şi a proceselor de prelucrare a informaţiei, rezultă aproape natural axiomele ce guvernează aceste procese.